Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în vizită în Patriarhia Antiohiei

Un articol de: Ioana Stoian - 09 Decembrie 2017

Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, s-a aflat, la începutul lunii decembrie, într-o vizită oficială în Liban, la invitaţia Preafericitului Părinte Ioan al X-lea, Patriarhul Antiohiei şi al Întregului Orient.

În perioada 2-6 decembrie 2017, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a fost prezent pentru cinci zile în Patriarhia Antiohiei, la invitaţia Preafericirii Sale Patriarhul Ioan al X-lea.

Vizita a fost prilejuită de ansamblul de evenimente academice şi duhovniceşti dedicate hramului Institutului Teologic Ortodox „Sfântul Cuvios Ioan Damaschin“ din Balamand, Liban.

Seria de evenimente la care a luat parte şi Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan a debutat cu Vecernia hramului, sâmbătă, 2 decembrie. Duminică, 3 decembrie, Părintele Mitropolit a slujit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Balamand, alături de un sobor de arhierei, preoţi şi diaconi. La finalul acesteia, Înaltpreasfinţia Sa a ţinut un cuvânt de învăţătură.

În zilele următoare, Părintele Mitropolit Teofan a participat şi la alte evenimente dedicate hramului Institutului Teologic din Balamand, unde a susţinut şi o prelegere cu privire la istoria Bisericii Ortodoxe Române (întemeierea, activitatea şi misiunea ei până în ziua de astăzi). De asemenea, a fost prezent la un festival de muzică bizantină şi la ceremonia de absolvire a programelor online, care au avut loc luni, 4 decembrie.

Programul zilelor următoare a cuprins vizitarea mai multor mănăstiri, a Muntelui Liban (unde se află renumiţii cedri ai Libanului), dar şi a unor obiective importante din Patriarhia Antiohiei, cum ar fi Spitalul „Sfântul Gheorghe“ al Patriarhiei Antiohiei din Beirut (al treilea din ţară ca importanţă), Universitatea Patriarhiei Antiohiei din Balamand (aici studiază, la cele 11 facultăţi, aproximativ 4.500 de studenţi), Colegiul „Buna Vestire“ din Beirut (una dintre cele 20 de şcoli ale Bisericii Ortodoxe din Liban, în care activează şi se formează peste 1.100 de elevi). De asemenea, i-a vizitat şi pe Înaltpreasfinţiţii Mitropoliţi de Beirut şi Tripoli.

Pe tot parcursul vizitei Înaltpreasfinţiei Sale în Liban, Părintele Mitropolit Teofan a fost însoţit de pr. prof. univ. dr. Viorel Sava de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, iar din partea Preafericitului Părinte Patriarh Ioan al X-lea, a fost însoţit de Preasfinţitul Părinte Qais Sadiq, Episcop de Erzurum, şi de Preacucernicul Părinte Porphyrios Georgi, decanul Institutului Teologic din Balamand.