Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, la înmormântarea Principesei Margareta Sturdza
Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va participa astăzi, începând cu ora 14:00, la slujba de Înmormântare a Principesei Margareta Sturdza, mama Prinţului Dimitrie Sturdza. Prinţul Dimitrie Sturdza desfăşoară o bogată activitate filantropică, ajutând mai multe aşezăminte sociale din Moldova şi din ţară. Alteţa Sa este strănepotul lui Mihail Sturdza, domn al Moldovei, care a ridicat între anii 1834 - 1849, la Baden-Baden, în amintirea fiului său care a plecat din lumea aceasta la doar 17 ani, o capelă ortodoxă în care slujbele să se ţină după rânduiala din Moldova. Sfântul lăcaş a fost sfinţit în toamna anului 1866. Până în 1882 s-a aflat sub jurisdicţia Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol, însă, la dorinţa ctitorului, anul trecut a intrat sub jurisdicţia Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. (C.C.)