Mitropolitul Nicolae Corneanu comemorat la Caransebeș
11 ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române s-au rugat împreună cu preoți, diaconi și credincioși la sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului, 21 noiembrie, în Catedrala Episcopală din Caransebeș. Cu această ocazie a avut loc pomenirea Mitropolitului Nicolae Corneanu la 100 de ani de la naștere. Comemorarea ierarhului s-a încheiat la Centrul eparhial de la Caransebeș printr-un moment ce a cuprins cuvântări și proiecția unui film documentar.
Anul acesta, împlinindu-se centenarul de la nașterea Mitropolitului Nicolae Corneanu al Banatului, Episcopia Caransebeșului a organizat un eveniment amplu pentru a-l comemora pe cel care a arhipăstorit Banatul peste 52 de ani.
Evenimentele au debutat marți cu Sfânta Liturghie săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului; Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului; Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului; Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei; Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei; Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix; Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Ungariei; Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei; Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, și Preasfințitul Părinte Daniil Stoenescu, alături de un sobor de preoți și diaconi.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de Preasfințitul Părinte Episcop Nestor, care a explicat semnificația sărbătorii. Făcând referire la rugăciunea Sfinților Părinți Ioachim și Ana, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a îndemnat tinerele familii să se roage și să nască prunci. „În urmă cu două mii de ani părinții se rugau să aibă prunci, astăzi Se roagă Dumnezeu de părinți să nască. Auziți cum s-au schimbat lucrurile, se rugau atunci părinții să odrăslească lăstare ale vieții, acum plânge Dumnezeu în fața tinerelor surori și zice să nască prunci sfinți cu care să împodobească Raiul. Sfinții sunt icoanele cu care împodobește Dumnezeu Raiul, așa cum împodobim casele și bisericile”, a spus ierarhul.
După Sfânta Liturghie a fost săvârșit un parastas pentru vrednicul de pomenire Mitropolit Nicolae Corneanu, iar la final, au fost evocate câteva crâmpeie din viața și activitatea de arhipăstor al Mitropoliei Banatului.
În continuare, ierarhii au mers și la biserica-necropolă a Episcopiei Caransebeșului, unde au săvârșit o slujbă de pomenire și pentru părinții Mitropolitului Nicolae, aceștia fiind înmormântați în acest cimitir istoric.
Mitropolitul Nicolae Corneanu s-a născut de sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului, 21 noiembrie 1923, și a trecut la cele veșnice în 28 septembrie 2014.
„Sufletul lui blând și liniștit se odihnește în Lumina Preasfintei Treimi pentru că mitropolitul nostru a iubit Lumina lui Hristos care luminează tuturor. 52 de ani a ținut în Banatul nostru drag lumina credinței mereu aprinsă și lumina slujirii Bisericii lui Hristos. A înțeles pe deplin Mitropolitul Nicolae cuvintele Mântuitorului din Predica de pe munte: «Voi sunteți sarea pământului... Voi sunteți lumina lumii... Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, așa încât să vadă ei faptele voastre cele bune, să slăvească pe Tatăl vostru cel din ceruri». Și Mitropolitul Nicolae a răspândit lumină în jurul său, multă iubire și ne-a încurajat pe toți să urcăm cu multă răbdare pe treptele desăvârșirii. Ne-a încurajat pe toți să fim demni și fermi și să ne păstrăm identitatea în Biserica noastră”, a subliniat Preasfințitul Părinte Episcop Lucian.
În a doua parte a zilei de 21 noiembrie, Mitropolitul Nicolae Corneanu a fost comemorat la Centrul eparhial al Episcopiei Caransebeșului. În sala de festivități ce îi poartă numele au fost rememorate viața și activitatea arhipăstorului Mitropoliei Banatului printr-un film documentar realizat de televiziunea TRINITAS TV a Patriarhiei Române.
„Am trăit astăzi la Caransebeș momente de excepție și de aleasă emoție. Aș putea spune fără să exagerez că ziua de astăzi a fost și rămâne o zi istorică pentru Episcopia Caransebeșului, dar și pentru Mitropolia Banatului, pentru că ierarhii, preoții, credincioșii din această parte de țară l-au pomenit și l-au cinstit pe ierarhul Nicolae Corneanu, fiu al străvechii cetăți grănicerești a Caransebeșului, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la nașterea sa. Este foarte greu să sintetizezi în câteva cuvinte personalitatea complexă a acestui episcop, fost la Arad, arhiepiscop al Timișoarei și Caransebeșului și mitropolit al Banatului, însă din ceea ce s-a auzit astăzi aici, din ceea ce au subliniat ierarhii prezenți, din filmul comemorativ realizat de Episcopia Caransebeșului la inițiativa Preasfințitului Părinte Episcop Lucian, reținem că Mitropolitul Nicolae Corneanu a scris una dintre cele mai frumoase pagini din viața bisericească a acestor meleaguri binecuvântate de Dumnezeu”, a precizat părintele dr. Ionel Popescu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei.
La evenimentul comemorativ au participat ierarhi, autorități locale, oameni de cultură, ucenici și colaboratori ai Mitropolitului Nicolae Corneanu, studenți teologi și elevi seminariști. În cadrul evenimentului s-a prezentat medalia omagială emisă la Monetăria Statului cu acest prilej și a fost prezentat filmul documentar realizat de TRINITAS TV. Regizorul Victor Ion Popa și părintele consilier patriarhal Alexandru Trușcă, realizatorii documentarului, au fost decorați de Părintele Episcop Lucian cu Ordinul eparhial „Crucea Episcop Elie Miron Cristea”. La final, Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului a interpretat un buchet de pricesne și cântări specifice perioadei.