Mitropolitul Nifon Rusăilă, pomenit la Mănăstirea Radu Vodă
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit marți, 5 mai 2020, la Mănăstirea Radu Vodă din Capitală, slujba Parastasului pentru primul Mitropolit Primat al României, Nifon Rusăilă, la împlinirea a 145 de ani de la trecerea sa la cele veșnice. Mormântul mitropolitului se află în cimitirul Mănăstirii Cernica.
În cuvântul de învățătură rostit la finalul slujbei de pomenire, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a spus că dragostea față de cei săraci și oropsiți a fost una din trăsăturile dominante ale Mitropolitului Nifon Rusăilă.
„În ziua de 5 mai 1875 a trecut către Domnul unul dintre marii mitropoliți ai Munteniei și Dobrogei, sau ai Ungrovlahiei, așa cum se numea atunci. Mitropolitul Nifon Rusăilă a făcut foarte mult bine în timpul vieții. A împlinit cu osteneală porunca ajutorării aproapelui. Făcea acest lucru din veniturile mitropoliei, dar și din ale sale personale. A ajutat și foarte mulți tineri capabili. A înființat al doilea seminar teologic ortodox din București, care îi poartă numele astăzi. În timpul păstoririi lui, a asigurat instituției cele necesare, iar pe tinerii din această școală i-a ajutat mult. Foarte mulți seminariști care au devenit slujitori ai Bisericii, unii dintre ei și ierarhi, dar și oameni importanți în București și în țară, și-au amintit peste ani de binefacerile primite de la Mitropolitul Nifon, de bursele oferite în numele lui”, a spus Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Preasfinția Sa a arătat că Mitropolitul Nifon Rusăilă a fost ctitor de biserici, mănăstiri și așezăminte de cultură, împlicându-se constant în îmbunătățirea învățământului din școlile teologice, pentru a oferi Bisericii slujitori bine pregătiți și folositori societății. „A ctitorit și a restaurat mai multe biserici, atât în București, cât și din apropiere. Este ctitorul Mănăstirii Zamfira, al numeroaselor biserici din satele defavorizate, cu oameni nevoiași. De asemenea, a înființat Tipografia Cărților Bisericești la puțin timp după întronizarea sa ca mitropolit și s-a străduit ca lucrarea clerului, a cântăreților bisericești și a elevilor școlilor teologice să fie una la înălțimea cuvenită”, a spus Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul.