Mitropolitul Olteniei a sfințit o biserică din Târgu Jiu
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a săvârșit marți, 21 mai, slujba de sfințire a Bisericii „Sfântul Ierarh Nifon” din municipiul Târgu Jiu, județul Gorj, precum și Sfânta Liturghie la Altarul bisericii sfințite, în prezența oficialităților locale și a enoriașilor.
Sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena a fost o zi de bucurie pentru credincioșii din Târgu Jiu care au participat la înnoirea duhovnicească a bisericii închinate Sfântului Ierarh Nifon. Sfințirea ei a fost săvârșită de Mitropolitul Olteniei împreună cu un sobor de slujitori. Actul de sfințire a fost citit de către părintele protoiereu Ionel Cîmpeanu, de la Protopopiatul Târgu Jiu Sud. Pentru activitatea pastoral-administrativă, părintele paroh Gheorghe Sandu și părintele slujitor Liviu Vasiloniu au fost ridicați la rangul de iconom stavrofor. Au primit distincții eparhiale ctitorii și binefăcătorii care au ajutat la înfrumusețarea bisericii.
În cuvântul de învățătură, Părintele Mitropolit Irineu a vorbit despre bucuria sfințirii unei biserici, ca rod al ostenelilor celor care s-au implicat în lucrările de finalizare și împodobire a lăcașului: „Ziua de astăzi este o împlinire și o fericire care va rămâne multă vreme întipărită în sufletele și inimile noastre. Astăzi se împlinesc 14 ani de când am pus piatra de temelie a acestei sfinte biserici, perioadă de trudă, de hărnicie și de multă osteneală. Astăzi trăim aceste clipe sfinte ca o binecuvântare a lui Dumnezeu, cu care ne-a învrednicit să realizăm această biserică închinată Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului. Aș putea spune că sunt cel mai îndreptățit să mă bucur că biserica aceasta este dedicată unui sfânt care își are cinstitele moaște la Catedrala Mitropolitană din Craiova. În această zi de sărbătoare, la cinstirea Sfinților Împărați Constantin și Elena, noi am săvârșit această lucrare sfântă de târnosire a bisericii, de chemare a lui Dumnezeu. Sfințirea unei biserici are o slujbă deosebită și o rânduială mult mai complexă față de alte sfințiri din Biserica noastră. În momentele de rugăciune, am chemat pe Duhul Sfânt, care pretutindeni este și toate le împlinește, ca să sfințească lucrarea noastră. Așadar, această casă a lui Dumnezeu este lăcaș primitor al tuturor credincioșilor. În biserică, dacă venim cu credință, vom primi răspuns cererilor noastre pentru că Dumnezeu este cu noi până la sfârșitul veacurilor”.
Potrivit actului de sfințire, piatra de temelie a bisericii din Parohia „Sfântul Ierarh Nifon” a fost pusă în ziua de 21 mai 2010, de către Părintele Mitropolit Irineu. Între anii 2021 și 2024 au fost realizate lucrările de pictură, în tehnica fresco, de către pictorul bisericesc Doru Guță. Ajutorul necesar edificării și împodobirii sfintei biserici cu pictură și mobilier a venit de la Primăria Târgu Jiu, de la Secretariatul de Stat pentru Culte, precum și din donațiile credincioșilor.