Mitropolitul Olteniei aniversat în catedrala din Craiova
În ziua de 16 noiembrie, în Duminica a 25-a după Rusalii, Catedrala Mitropolitană din Craiova a îmbrăcat haine de sărbătoare. Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, a săvârșit Sfânta Liturghie înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi, în mijlocul unui număr mare de credincioși. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala Arhiepiscopiei Craiovei, dirijată de pr. lect. univ. dr. Adrian Mazilița.
În cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinția Sa i-a hirotonit întru preot pe diaconul Ion-Adrian Stochițescu, pe seama Parohiei Braniște II din comuna Ișalnița, Protoieria Craiova Nord, și întru diacon pe teologul Alexandru-Gabriel Cornescu.
Întrucât această duminică a fost și prima din Postul Nașterii Domnului, pr. consilier eparhial Adrian Lupu a dat citire Pastoralei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, adresată credincioșilor la începutul perioadei de pregătire pentru praznicul Nașterii Domnului.
În cuvântul de învăţătură, Părintele Mitropolit Irineu a explicat Pilda samarineanului milostiv (Luca 10, 25-37), pericopa evanghelică rânduită pentru Duminica a 25-a după Rusalii. Pornind de la întrebarea învățătorului de lege - „Învățătorule, ce să fac ca să moștenesc viața de veci?” - şi continuând cu cele spuse de Domnul Hristos, Înaltpreasfinția Sa a arătat că „Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne arată diferenţa dintre a fi viu şi a cunoaşte Împărăţia lui Dumnezeu. Domnul a făcut o diferenţă între mântuire şi dobândirea vieţii veşnice, pe de o parte, şi viaţa biologică sau trăirea, pe de altă parte. Scopul vieții omului pe pământ este moștenirea vieții veșnice, dobândită prin iubirea de Dumnezeu și de aproapele. Adevărata dragoste față de Dumnezeu nu este doar una a cuvântului sau a gândului, ci se arată în faptele credinței: rugăciune, ascultare de poruncile dumnezeiești și milă față de cei aflați în suferință. Împărăţia lui Dumnezeu se dobândeşte prin credinţa în Evanghelia Mântuitorului nostru Iisus Hristos”.
Totodată, ierarhul a explicat sensul duhovnicesc al coborârii omului de la Ierusalim, Cetatea Păcii, la Ierihon, ţinutul celor care s-au întors de la Dumnezeu, ca „imagine a îndepărtării omului de Dumnezeu și a căderii în păcat. Cel căzut între tâlhari reprezintă neamul omenesc rănit de patimi, iar Samarineanul milostiv Îl preînchipuie pe Mântuitorul Iisus Hristos, Cel care Se apropie de om, îl ridică, îi leagă rănile și îl duce în «casa de oaspeți», adică în Biserică, unde primește vindecare prin Tainele Sfinte. Omul, prin păcat, a fost aruncat la marginea vieţii, dincolo de ceea ce este real şi concret în viaţa noastră. Omul păcătos trăieşte agonia morţii, este rănit de cel rău şi îndepărtat de lumină. Casa de oaspeți în care se vindecă omul rănit de tâlhari reprezintă Biserica. Călătorul samarinean care l-a salvat pe omul căzut între tâlhari a dăruit doi dinari celui care era gazda casei de oaspeți și i-a zis: «Ai grijă de el și, ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îți voi da». Cei doi dinari au fost tâlcuiți de unii Sfinți Părinți ai Bisericii ca fiind Vechiul și Noul Testament care se oferă umanității spre vindecare și mântuire de păcate «în casa de oaspeți». Acești doi dinari pot simboliza și cele două porunci ale iubirii de Dumnezeu și de aproapele”.
În continuare, Înaltpreasfinția Sa a amintit de darurile lui Dumnezeu pentru noi şi de cel mai important dar dintre toate: „Oricine voieşte se poate mântui. Avem nevoie de credinţa în Fiul lui Dumnezeu şi credem în iubirea Lui; atunci ne mântuim sigur, pentru că Dumnezeu are cărări tainice cu fiecare dintre noi. Astăzi cerem ajutorul lui Dumnezeu, astăzi îl primim, şi totodată ne trimite har şi sprijin Creatorul nostru. Cuvintele Mântuitorului: «Mergi şi fă şi tu asemenea!» sunt cuvintele pe care trebuie să le urmăm, ca El să ne ajute în suferinţe şi în toată viaţa noastră!”
Recunoștință pentru o slujire plină de lumină
În continuare, părintele consilier Adrian Lupu a rostit un cuvânt de laudatio: „Cu prilejul binecuvântatei zile de naștere a Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, credincioşii, slujitorii şi ostenitorii catedralei înălțăm un gând de recunoștință și de profund respect față de slujirea sa arhierească, plină de înțelepciune, echilibru și lumină duhovnicească. Înaltpreasfinția Sa întruchipează blândețea păstrătorului de tradiție, curajul povățuitorului jertfelnic și delicatețea părintelui apropiat de suflete, care știe să asculte, să aline și să întărească. În această zi de sărbătoare, Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să-i dăruiască sănătate deplină, putere în lucrarea pastorală și har îmbelșugat, spre a-și continua slujirea cu aceeași dăruire și noblețe sufletească. Întru mulți și binecuvântați ani, Înaltpreasfințite Stăpâne!”
În semn de preţuire şi recunoştinţă, preoții și credincioșii i-au oferit Înaltpreasfințitului Părinte Irineu buchete de flori. Părintele Mitropolit Irineu a adresat un cuvânt de mulțumire tuturor preoților și credincioșilor prezenți pentru rugăciune și pentru urările de sănătate primite cu acest prilej. Înaltpreasfinția Sa i-a încredințat pe toți de rugăciunea înaintea lui Dumnezeu și a rugat pe Domnul să le dăruiască multă sănătate, pace și ajutor în toată lucrarea cea bună.