Moaştele Sfântului Antonie de la Iezerul - Vâlcea vor fi aduse în Capitală
Credincioşii din Capitală şi din împrejurimi se vor putea închina în perioada 22-29 septembrie la moaştele Sfântului Cuvios Antonie de la Iezerul - Vâlcea. Ele vor fi aduse joi, 22 septembrie, la Biserica "Sfântul Antonie cel Mare" - Titan de preoţii slujitori ai lăcaşului, dar şi de credincioşii din această parohie. În parohia bucureşteană cu hramurile "Sfântul Antonie cel Mare", "Sfântul Antonie de la Iezerul - Vâlcea" şi "Sfântul Ierarh Nicolae", din cartierul Titan, procesiunea cu moaştele Sfântului Cuvios Antonie de la Iezerul - Vâlcea a devenit o tradiţie. Moaştele Sfântului Antonie vor fi aduse joi, 22 septembrie, şi vor fi lăsate spre închinare timp de o săptămână, până pe 29 septembrie. "În ziua de joi, 22 septembrie, vom pleca din faţa bisericii la ora 6:00 dimineaţa, împreună cu aproximativ 180 de credincioşi din parohia noastră. Traseul va fi cel cunoscut: Bucureşti-Piteşti-Râmnicu Vâlcea, cu noutatea că din acest ultim oraş vom poposi în staţiunea Ocnele Mari, la biserica care se află în salină, unde ne vom închina. De acolo ne vom îndrepta către Mănăstirea Iezer, unde sunt moaştele Sfântului Antonie. Cu ajutorul Bunului Dumnezeu vom urca la peştera sfântului, unde, alături de pelerini, vom săvârşi Acatistul Sfântului Antonie. Apoi, ne vom întoarce către mănăstire şi vom porni în procesiune cu moaştele Sfântului Antonie până la intrarea în sat, timp în care maici de la mănăstire vor bate toaca şi vor purta căţui în mâini, ipodiaconii bisericii noastre vor merge înainte cu ripidele, icoana Sfântului Antonie şi cu lumânări aprinse, preoţii vor purta pe umeri năsălia cu racla cu moaştele Sfântului Antonie, iar diaconii, cu cădelniţele în mâini, împreună cu pelerinii, precum şi cu alţi credincioşi din sat vor interpreta cântări duhovniceşti. Pentru noi, pentru parohia noastră, acest pelerinaj anual al Sfântului Antonie, care poposeşte la noi timp de o săptămână, a devenit o tradiţie în parohia noastră", a precizat diaconul Marius Fănel Suiugan, de la Parohia "Sfântul Antonie cel Mare" din cartierul bucureştean Titan.
Procesiunea va continua seara, când pelerinii vor fi întâmpinaţi de alţi credincioşi ai parohiei cu lumânări şi candele aprinse şi împreună vor merge până în faţa bisericii parohiale, "pentru a vesti tuturor enoriaşilor ce oaspete de seamă primeşte parohia timp de o săptămână", a mai precizat diaconul Parohiei "Sfântul Antonie cel Mare" -Titan. Programul liturgic în săptămâna 22-29 septembrie va fi următorul: în fiecare zi vor fi săvârşite Sfânta Liturghie, Vecernia cu Litie, iar în zilele de marţi şi vineri se va oficia slujba Sfântului Maslu. Moaştele vor fi aşezate în biserică, într-un baldachin, aşezate spre închinare de dimineaţa de la ora 7:00 până seara târziu, la ora 21:00. Pe drumul de întoarcere către Mănăstirea Iezer, moaştele Sfântului Antonie vor fi însoţite de diaconul Marius Fănel Suiugan, împreună cu tinerii din cadrul proiectului catehetic desfăşurat de parohie, "Contribuţia tinerei generaţii la activitatea şi viaţa Bisericii". Parohia "Sfântul Antonie cel Mare" - Titan se află pe strada Jean Steriadi, în sectorul 3.