Moaștele Sfântului Ierarh Nectarie în localitatea Glogani, Serbia
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, în perioada 8‑10 mai, a fost adusă la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Glogani, Serbia, o raclă ce adăpostește o părticică din cinstitele moaște ale Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina. Evenimentul a reunit zeci de mii de credincioși români și sârbi, veniți să înalțe rugăciuni de mulțumire și de cerere către unul dintre cei mai iubiți sfinți ai Bisericii Ortodoxe.
Programul liturgic a debutat în ziua de prăznuire a Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, vineri, 8 mai, prin întâmpinarea sfintelor moaște la parohia sârbă. În continuare, a fost oficiată slujba Vecerniei cu Litia de către părintele Emanuel Tăpălagă, vicar eparhial. La finalul slujbei, acesta a subliniat câteva dintre minunile săvârșite de Sfântul Ierarh Nectarie, precum și dragostea sa profundă față de Dumnezeu, devenind astfel un model de credință pentru fiecare creștin, după cum se arată pe site‑ul eparhial episcopiadaciafelix.ro.
În Duminica a 5‑a după Paști, în care se face pomenirea convorbirii Mântuitorului Iisus Hristos cu femeia samarineancă, a fost oficiată Sfânta Liturghie de către un sobor de clerici sub protia părintelui protosinghel Andrei Stancu, eclesiarhul Catedralei Episcopale „Înălțarea Domnului” din Vârșeț, Serbia. La finalul slujbei, acesta a transmis credincioșilor cuvântul de binecuvântare al Preasfințitului Părinte Ieronim.
Pe parcursul celor trei zile, peste 50.000 de credincioși s‑au închinat sfintelor odoare, într‑o atmosferă de rugăciune, pace și comuniune duhovnicească, mărturisind, totodată, evlavia și dragostea profundă față de Dumnezeu și față de sfinții Săi.