Moaștele Sfântului Ierarh Nectarie la Slobozia
Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a săvârșit miercuri Sfânta Liturghie la Parohia „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din municipiul Slobozia, județul Ialomița, se arată pe site-ul eparhiei, sf-esc.ro.
Din soborul de slujitori au făcut parte consilieri eparhiali, precum şi părintele Laurențiu Cioranu, protopop de Slobozia. La strană a cântat un grup de elevi și absolvenți ai Seminarului „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia, dirijat de pr. Cătălin Stanciu.
Așa cum este tradiția la această parohie, au fost aduse și anul acesta sfinte moaște pentru a spori bucuria credincioșilor din municipiul Slobozia. Astfel, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu, a fost adusă racla cu moaștele Sfântului Ierarh Nectarie de la Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Urziceni.