Moaştele Sfântului Ioan Botezătorul la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou

Un articol de: Diac. Vasile Robert Nechifor - 03 Decembrie 2024

Cu ocazia hramului de iarnă al Parohiei „Sfântul Gheorghe”-Nou, „Sfântul Ierarh Nicolae”, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și cu aprobarea Înaltpreasfințitului Părinte Teologos, Mitropolit de Serres și Nigrita din Grecia, racla cu moaștele Sfântului Proroc Ioan Botezătorul din această eparhie va fi așezată spre închinare în ctitoria Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu de la kilometrul zero al Capitalei.

Delegația din Grecia va sosi în Capitală miercuri, 4 decembrie, la ora 17:00, iar sfântul odor va rămâne până duminică, 8 decembrie.

În Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din București se păstrează racla care adăpostește mâna dreap­tă a Sfântului Ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei.