Moaştele Sfântului Irodion, în dar pentru ortodocşii din Canada
Înaltpreasfinţitul Părinte Nicolae, Arhiepiscopul Statelor Unite ale Americii şi Mitropolitul ortodox român al celor două Americi, a primit duminică, 24 februarie, un dar de mare preţ pentru credincioşii pe care îi păstoreşte, informează basilica.ro.
Înaltpreasfinţia Sa a primit, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, părticele din moaştele Sfântului Irodion de la Lainici.
Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae a participat sâmbătă seara la slujba Privegherii și a oficiat duminică Sfânta Liturghie la Mănăstirea Lainici, înconjurat de un sobor de clerici din care a făcut parte şi arhimandritul Ioachim Pârvulescu, starețul așezământului monahal.
Părintele Ioachim a amintit viața Sfântul Irodion, ucenic și apoi duhovnic al Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, ca și istoria descoperirii moaștelor Sfântului Irodion pe 10 mai 2009.
Sfântul Irodion s-a născut în Bucureşti, în anul 1821, şi a primit la botez numele de Ioan. La numai 20 de ani, tânărul cu viaţă de ascet îşi găseşte adevărata menire închinoviindu-se ca frate în lavra Cernicăi.
La numai câteva zile după călugărie, pe data de 22 decembrie 1846, cuviosul a fost hirotonit preot şi duhovnic pentru întreaga obşte a mănăstirii. Experienţa uceniciei lângă Sfântul Calinic îi conferea un mare echilibru în luarea deciziilor, iar virtuţile pe care le avea îl făcuseră unul dintre cei mai căutaţi duhovnici.
Odată cu învestirea Sfântului Calinic ca Episcop de Râmnic în anul 1850, Cuviosul Irodion s-a stabilit la Mănăstirea Lainici, devenind duhovnicul sfântului.