Moaştele Sfântului Luca, Arhiepiscopul Crimeii, aduse în Bucureşti

Data: 15 Martie 2010

Paraclisul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” al Institutului de Endocrinologie „C. I. Parhon” din Capitală adăposteşte, începând de sâmbătă, 13 martie, un fragment din moaştele Sfântului Luca, Arhiepiscopul Crimeii. Sfintele odoare au fost aduse, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, de la Mănăstirea „Sfânta Treime” din Simferopol, Ucraina, şi vor rămâne în lăcaşul de cult, informează BASILICA.

Mai multe informaţii a oferit pentru TRINITAS TV, părintele Gheorghe Popa, slujitor la Paraclisul Institutului de Endocrinologie „C. I. Parhon”: „Noi ne-am dorit şi am năzuit ca un chirurg, un doctor fără de arginţi, un râvnitor al vindecării trupului şi al sufletului să fie aici şi să ne ajute. Prin meşteşugul său să-i ajute şi pe chirurgii noştri. Sfântul Luca înainte de operaţie aprindea candela Maicii Domnului” La Paraclisul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” al Institutului de Endocrinologie „C. I. Parhon” vin să caute liniştire sufletească şi să se roage pacienţi, angajaţi ai instituţiei, dar şi credincioşi din Capitală