Moaştele Sfântului Nectarie, venerate la Iaşi de peste o mie de credincioşi

Un articol de: Constantin Ciofu - 09 Noiembrie 2011

Ieşenii şi pelerinii din mai multe zone ale Moldovei au participat ieri la hramul Bisericii "Sfântul Ierarh Nectarie" din Iaşi. Anul acesta s-au împlinit cinci ani de când un fragment din moaştele Sfântului Nectarie se află la Iaşi.

Biserica "Sfântul Ierarh Nectarie" din cartierul ieşean Alexandru cel Bun şi-a serbat ieri hramul. Peste 1.000 de credincioşi au participat încă de la primele ore ale dimineţii la slujba Utreniei, care a fost urmată de Sfânta Liturghie, Acatistul Sfântului Ierarh Nectarie şi Parastasul pentru ctitori. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul "Nectarios" al Bisericii "Sfântul Nectarie", dirijat de Ana-Maria Dumitru. La finalul Sfintei Liturghii, pr. paroh Petrică Lehaci a vorbit despre minunile pe care Sfântul Ierarh Nectarie le-a făcut în viaţa mai multor credincioşi care s-au rugat şi au citit Acatistul Vindecătorului de cancer. Oamenii au venit să se roage în timpul slujbelor şi să se închine la racla ce adăposteşte un fragment din moaştele Sfântului Nectarie, Vindecătorul de cancer. "Am venit să mă rog pentru sănătate şi întărirea în credinţă. Am nădejde că Dumnezeu, prin rugăciunile Sfântului Ierarh Nectarie, ne va ajuta mereu", a declarat Maria Radeş din Iaşi. "Ştiu că Sfântul Ierarh Nectarie este făcător de minuni şi de aceea m-am rugat pentru sănătate în timpul Sfintei Liturghii. Am o mare bucurie sufletească acum, după ce am participat la slujbă", a mărturisit Maria Hadâmbu din Iaşi. Amintim că o părticică din moaştele Sfântului Nectarie de la Eghina a fost dăruită Bisericii "Sfântul Ierarh Nectarie" din Iaşi de Înalt Preasfinţitul Efrem, Mitropolit de Ydra, prin bunăvoinţa maicii Teodosia, stareţa Mănăstirii "Sfânta Treime" din Eghina. Lucrările de pictură continuă "cu eforturi deosebite" La slujba hramului Bisericii "Sfântul Ierarh Nectarie" au venit în pelerinaj 50 de enoriaşi ai parohiei Filipeşti, Protopopiatul Buhuşi, îndrumaţi de pr. paroh Ioan Băisan. "Am avut bucuria să slujesc alături de soborul de preoţi în această zi de mare sărbătoare. Am organizat acest pelerinaj pentru a ne închina la moaştele Sfintei Parascheva şi pentru a participa la hramul Bisericii "Sfântul Nectarie". În anul 2009, cu prilejul sfinţirii bisericii din parohia noastră, Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, ne-a oferit un veşmânt care a acoperit pentru o perioada moaştele Sfintei Parascheva. Atunci, IPS Teofan ne-a dat canon ca cel puţin o dată pe an să venim să ne închinăm moaştelor Sfintei Parascheva", a explicat pr. Ioan Băisan, parohul enoriaşilor din Filipeşti. Pelerinajul credincioşilor din Eparhia Romanului şi Bacăului a cuprins vizitarea mănăstirilor din Iaşi şi din jurul Iaşului. În prezent, la Biserica "Sfântul Ierarh Nectarie" din Iaşi se realizează lucrările de pictură. A fost pictat sfântul altar şi cupola sfântului lăcaş, iar în perioada următoare se vor monta schelele pentru pictarea absidelor. "În fiecare zi, se continuă aceste lucrări cu eforturi deosebite, cu multe datorii, cu multe neajunsuri, fiind necesare fonduri importante. Din cei 4.850 de metri pătraţi de pictură sunt finalizaţi 1.000 de metri pătraţi. Se lucrează la strane şi la catapeteasma bisericii, cu ajutorul lui Dumnezeu fiind montate două din cele trei policandre. În ultimul an a fost reparat paraclisul din lemn al parohiei noastre, atât la interior cât şi la exterior", a explicat pr. paroh Petrică Lehaci. În parohia "Sfântul Nectarie" continuă activitatea social-filantropică pentru persoanele nevoiaşe sau aflate în suferinţă. De asemenea, preoţii din alte parohii care slujesc în Biserica "Sfântul Nectarie" şi care au biserici în construcţie sunt ajutaţi de credincioşii care participă la sfintele slujbe.