Moaştele Sfintei Varvara, aduse spre închinare la Salina Ocnele Mari

Data: 31 Mai 2011

Credincioşii din Arhiepiscopia Râmnicului au avut posibilitatea să se închine Sfintei Muceniţe Varvara, ale cărei sfinte moaşte au fost aduse din Grecia în biserica închinată sfintei în Salina Ocnele Mari. Tot cu prilejul aducerii moaştelor sfintei, şase arhierei au săvârşit duminică Sfânta Liturghie la altarul sfântului lăcaş din mină.

Sărbătoarea a început de sâmbătă, 28 mai, când au fost aduse aici moaştele Sfintei Muceniţe Varvara. Programul liturgic a continuat cu slujba de Priveghere, Utrenie şi Miezonoptică, culminând a doua zi cu Sfânta Liturghie arhierească. Răspunsurile la strană au fost date de Corala "Armonia" a Arhiepiscopiei Tomisului, condusă de părintele arhidiacon Dumitru Iulian. Moaştele Sfintei Muceniţe Varvara au fost aduse la Râmnicu Vâlcea, luni, 23 mai, de către IPS Daniel, Mitropolit de Kaessariani, care a răspuns invitaţiei IPS Gherasim şi PS Părinte Emilian Lovişteanul. (Arhid. Ioan Liviu Găman)