Mobilizare pentru ajutorarea celor izolați la domiciliu în Episcopia Tulcii
În contextul pandemiei provocate de noul coronavirus, Episcopia Tulcii a făcut mai multe recomandări clericilor și credincioșilor din județul Tulcea. Astfel, în urma Permanenței Consiliului eparhial al Episcopiei Tulcii, condusă de Preasfințitul Părinte Episcop Visarion, preoții sunt îndemnați să vină în întâmpinarea nevoilor spirituale și materiale ale credincioșilor prin oferirea de asistență religioasă în condițiile noilor reglementări ale autorităților de stat.
De asemenea, clericii împreună cu voluntarii din parohii și în colaborare cu autoritățile locale vor acorda sprijin material (hrană și produse de igienă personală), la domiciliul persoanelor aflate în imposibilitatea de a-și procura strictul necesar. Cantinele parohiale, în cooperare cu autoritățile locale, vor pregăti pachete sociale pe care le vor distribui persoanelor vârstnice, singure sau în imposibilități personale. La parohii se vor organiza colecte de alimente neperisabile și articole de igienă care vor fi distribuite persoanelor aflate în risc social.