Mobilizarea femeilor ortodoxe pentru renașterea spirituală a românilor
Asociația Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei a organizat vineri, 24 ianuarie 2020, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, prima întâlnire din acest an a femeilor ortodoxe din Focșani și împrejurimi. Sute de doamne au participat la evenimentul care a avut loc în Catedrala „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din municipiul Focșani.
Întâlnirea a fost dedicată rolului femeii creștine în apărarea valorilor creștine și modalităților concrete de implicare și participare a fiecăreia dintre doamne în realizarea acestui deziderat.
„E importantă măsura cu care intervii asupra lumii din jurul tău, pentru a o îmbunătăți. Sunt foarte importanți copiii pe care îi ajuți, copiii pe care reușești să îi oprești de la a-și risipi mintea, de la a-și umbri sufletul, copiii pe care reușești să îi aduci într-o stare de deplină așezare în sine, a omului întreg, a omului care știe ce vrea, cum vrea, a omului liber și hotărât în valorile sale. Nu e mic lucru să faci acestea cu copiii din jurul tău. Făcând acestea, comunitatea femeilor ortodoxe din Eparhia Buzăului și Vrancei dovedește că își cunoaște și apără valorile. Vă rog să purtăm în continuare această misiune cu conștiința faptului că nu pentru noi facem, ci pentru România de mâine. Nu pentru noi facem, ci pentru copiii noștri și pentru copiii din jurul copiilor noștri”, a spus Ana-Corina Săcrieru, președinta Asociației Femeilor Ortodoxe din Eparhia Buzăului și Vrancei.
În cadrul evenimentului, au fost enumerate activitățile desfășurate de asociație în cursul anului anterior, care au implicat nenumărate întâlniri cu copii și acțiuni de sprijinire a persoanelor aflate în nevoi, activități prezentate într-un film.
Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a adresat un cuvânt de binecuvântare membrelor Asociației Femeilor Ortodoxe: „Luând aminte la ceea ce au făcut înaintașele dumneavoastră și evaluând vremurile pe care le trăim și pe care le simțim ca fiind din ce în ce mai complexe și mai dificile, să conștientizăm cu toții că a venit timpul - și acum este - să nu mai rămânem într-o stare de așteptare, ca altcineva să facă, ci fiecare să își asume responsabilitatea pe care o are în raport de valorile evanghelice și să acționeze. Știm foarte bine că se întâmplă lucruri nedorite, neplăcute, dar cu toții vrem ca fiii și fiicele dumneavoastră să își întemeieze viața pe valori și, de aceea, dorim să cultivăm în sufletele tinerilor dragostea față de credință, de neam, de limba română, față de tot ce a însemnat și înseamnă tezaurul acesta prețios pe care l-am primit de la înaintași. Este vremea să conștientizăm datoriile morale pe care le avem în fața lui Dumnezeu, a Bisericii strămoșești și a înaintașilor”.
Remarcând rolul esențial al femeii în acest sens, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre chipul României, așa cum poate fi el dat de chipul femeii române.
Evenimentul a cuprins și o miniexpoziție de fotografie cu chipurile unor femei române, al căror rol în cultura și civilizația românească a fost dovedit prin ceea ce ele au fost ori au făcut. Alexandrina Cantacuzino - membră fondatoare a Societății Ortodoxe Naționale a Femeilor din România, Alice Voinescu - prima femeie filosof din România, Elisabeta Rizea, Principesa Ileana, Domnița Safta Brâncoveanu, Aspazia Oțel Petrescu, Ecaterina Teodoroiu, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Ruxandra Longinescu, toate au fost prezente cu forța poveștii lor personale în seara în care, de Ziua Unirii, femeile vrâncene au evocat destinele lor drept demne modele de urmat.
Forma de asociere a femeilor ortodoxe din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei a fost înființată în 1927 de Preasfințitul Părinte Episcop Ghenadie și are drept scop realizarea de activități în vederea renașterii spirituale în Eparhia Buzăului și Vrancei. Asociația numără, în prezent, peste 7.000 de membre.