Mocăniţa din Apuseni, la Târgul de Fete

Data: 19 Iulie 2013

Mocăniţa, garnitura de tren care timp de un secol a făcut legătura între Abrud, judeţul Alba, şi Turda, judeţul Cluj, desfiinţată în 1997, va circula din nou, la acest sfârşit de săptămână, în scop turistic, pe traseul Abrud-Gura Roşiei-Câmpeni.

Din 2005, mocăniţa, o locomotivă cu aburi şi două vagoane de epocă, circulă anual, vara, timp de câteva zile, la iniţiativa unui investitor austriac, care a încercat în acest mod să demonstreze că un astfel de tren ar putea constitui un punct de atracţie pentru turişti.

Primăriile Abrud, Roşia Montană şi Cîmpeni au încheiat recent un protocol de colaborare cu Asociaţia pentru Păstrarea Liniilor Ferate Înguste din România, având ca scop administrarea, promovarea, reabilitarea şi exploatarea liniei înguste de cale ferată pe traseul Abrud-Gura Roşiei-Cîmpeni.

Traseul respectiv a fost curăţat şi verificat, fiind completat materialul rulant, iar la acest sfârşit de săptămână, în contextul organizării Târgului de Fete de pe Muntele Găina, se aşteaptă ca numărul turiştilor în zonă să fie mai mare, astfel că mocăniţa va fi repusă pe şine.

Durata călătoriei este de trei ore, dus-întors, lungimea traseului fiind de mai puţin de 15 kilometri. Capacitatea mocăniţei este de 70 de locuri. La solicitarea Consiliului Judeţean Alba, în 2005, calea ferată pe care circulă mocăniţa, a fost declarată monument istoric pe tronsonul Abrud-Vidolm, pe aproximativ 70 de kilometri. Linia de cale ferată îngustă din Munţii Apuseni a fost construită la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, în timpul Imperiului Austro-Ungar. Garnitura de tren care circula pe linia în cauză a fost numită mocăniţa datorită faptului că localnicii din zonă sunt unoscuţi şi sub numele de mocani.