Modele de subiecte pentru concursul de directori

Un articol de: Oana Nistor - 21 Septembrie 2016

Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCŞ) a publicat modele de itemi pentru proba scrisă a concursului de directori de şcoli, acestea putând fi consultate la adresa https://www.edu.ro/sites/default/files/Modele%20itemi%20proba%20scrisa.pdf. „Itemii au fost concepuţi de specialişti în ştiinţele educaţiei şi psihologi şi vizează evaluarea aptitudinilor cognitive şi a competenţelor manageriale”, după cum a informat ministerul, într-un comunicat de presă. Aproximativ 1.000 de cadre didactice s-au înscris, până în prezent, pentru concursul de directori de unităţi de învăţământ preşcolar, precizează purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei, Mirabela Amarandei. Înscrierile au început săptămâna trecută şi se vor desfăşura până pe 2 octombrie.

Proba scrisă a concursului va avea loc în data de 12 octombrie, iar interviul şi evaluarea CV-ului se vor desfăşura în ­perioada 17 octombrie - 17 noiembrie. Rezultatele vor fi afişate pe 18 noiembrie, iar contestaţiile se vor putea depune în perioada 21-23 noiembrie. Soluţionarea contestaţiilor şi afişarea rezultatelor finale sunt prevăzute pentru intervalul 24 noiembrie - 9 decembrie. Ultima etapă a concursului - validarea în consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar a rezultatelor finale şi transmi­terea acestora la minister - este programată în data de 16 decembrie.