Modelul german privind munca flexibilă, în atenția Guvernului

Data: 24 Iunie 2020

Modelul aplicat de Germania privind programul flexibil de muncă în criza economică reprezintă o sursă de inspiraţie pentru Guvern, însă aceste reglementări trebuie adaptate realităţilor din România, a declarat ministrul muncii şi protecţiei sociale, Violeta Alexandru, la o dezbatere organizată cu patronatele şi cu sindicatele.

„Suntem datori în continuare să lucrăm împreună cu dumneavoastră (patronatele şi sindicatele, n.r.) pentru celelalte domenii care au fost afectate şi care au nevoie de un sprijin, cum este cazul flexibilizării programului de lucru, în condiţiile în care activitatea lor revine gradual. (…) Germania a fructificat experienţa de criză în sensul în care a gândit o reglementare care reprezintă o sursă de inspiraţie şi pentru noi, în mod evident trebuie să o adaptăm realităţilor din România“, le-a transmis Violeta Alexandru antreprenorilor prezenţi.

Modelul german („Kurzarbeit“) invocat de ministrul muncii presupune subvenţionarea de către Guvern a unei părţi a salariilor pentru acei lucrători cărora angajatorii le-au modificat orarul de muncă din program normal în program parţial, din cauza crizei economice. Practic, angajaţii cu programul de lucru scurtat ar urma să primească de la Guvern contravaloarea muncii pentru zilele în care nu mai sunt chemaţi la muncă de angajatori.

Ministrul muncii a mai susţinut, la aceeași conferinţă, necesitatea flexibilizării și a reglementărilor de pe piaţa muncii. „Mă refer la o nevoie reală pe care o percepem de a flexibiliza relaţiile de muncă, de a adapta cadrul legal, norma primară, dar poate şi norma secundară“, a afirmat Violeta Alexandru.

(Cristina Zamfirescu)