Modelul monahilor, cinstit la mănăstirea vrânceană Rogozu

Un articol de: Pr. Dragoș Olteanu - 25 Iunie 2025

În ziua de prăznuire a Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, 24 iunie, Mănăstirea Rogozu din localitatea Slobozia Bradului, județul Vrancea, și-a cinstit ocrotitorul spiritual. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltprea­sfințitul Părinte Ciprian, Arhi­episcopul Buzăului și Vrancei, cântările liturgice fiind intonate de Corul psaltic-misionar „Sfântul Roman Melodul”.

În soborul de clerici care s-au rugat împreună cu ierarhul s-au aflat: arhim. Teoctist Basarab, duhovnicul Mănăstirii Dăl­hăuți; protos. Pimen Mihalea, duhovnicul Mănăstirii Rogozu; pr. Adrian Papuc, secretar al Protoieriei Focșani II; pr. Alexe Gavrilă, paroh al Parohiei Valea Râmnicului; pr. Ștefan Constantin, paroh al Parohiei Golești I; pr. Nicolae Crăciun, paroh al Parohiei Tigoiu; arhid. Daniel Dumitrică, secretar eparhial; arhid. Laurențiu Manea.

La sărbătoarea hramului au participat numeroși credincioși, monahiile din chinovia de la Slobozia Bradului, alături de stareța lor, stavrofora Serafima Pricop, precum și alte maici starețe de la diferite mănăstiri din eparhie.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de ierarhul locului, care a evidențiat semnificația sărbătorii Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, precizând că viața și misiunea acestui mare proroc reprezintă un model vrednic de urmat pentru toți creștinii, prin smerenie, ascultare față de Dumnezeu și lucrare neobosită în pregătirea venirii Mântuitorului Iisus Hristos. Totodată, Părintele Arhiepiscop Ciprian a amintit rolul unic al Sfântului Ioan ca Înaintemergător și Botezător al Domnului, care a chemat poporul la pocăință, adică la o profundă transformare lăuntrică și la săvâr­șirea faptelor bune. Înaltprea­sfinția Sa i-a îndemnat pe cei prezenți să se inspire din exemplul Sfântului Proroc Ioan, cultivând o credință vie, curajul mărturisirii și râvna pentru dobândirea sfințeniei. În cadrul Sfintei Liturghii, tânărul Ioan Nișcoveanu, absolvent de Teologie Pastorală, a fost hirotonit în treapta de diacon.

La final, Chiriarhul Buzăului și Vrancei a oficiat o slujbă de pomenire pentru ctitorii și nevoitoarele Mănăstirii Rogozu mutați la Domnul.