Modificări în circulația unor trenuri
Circulaţia unor trenuri va fi modificată în a doua parte a lunii iunie din cauza lucrărilor la infrastructura feroviară care se vor executa între staţiile Păuliş - Ghioroc şi Radna - Cicir, toate din județul Arad, informează CFR Călători.
Astfel în perioada 22/23 iunie - 26/27 iunie, trenul IR 1920 Mangalia - Simeria - Arad se anulează pe distanţa Simeria - Arad şi circulă conform graficului doar între Mangalia și Simeria; între 22 și 27 iunie, IR 75 Budapesta - Braşov se anulează pe distanţa Arad - Simeria - Braşov şi circulă doar între Budapesta și Arad; între 22/23 și 27/28 iunie, IR 1763 se anulează pe distanţa Cluj-Napoca - Simeria - Arad - Timişoara Nord şi circulă în relaţia Iaşi - Cluj-Napoca. Trenul IR 1738 Coşlariu - Teiuş - Cluj- Napoca se anulează în perioada 23-27 iunie.
Între 23/24 și 27/28 iunie, trenul IR 472 Bucureşti Nord - Budapesta nu circulă pe distanţa Braşov - Budapesta, ci doar pe traseul Bucureşti Nord - Braşov; de asemenea, IR 473 Budapesta - Bucureşti Nord circulă doar pe ruta Braşov - Bucureşti Nord; IR 346 Bucureşti Nord - Budapesta Keleti-Viena se anulează între Bucureşti Nord și Arad şi circulă doar de la Arad la Viena.
De asemenea, trenul IR 1922 Arad - Simeria - Mangalia se anulează pe distanţa Arad - Simeria şi circulă numai între Simeria și Mangalia.
Modificări similare vor suferi trenurile IR 74 Braşov - Budapesta, IR 1765 Timişoara Nord - Arad - Simeria - Cluj-Napoca - Iaşi, IR 347 Viena - Curtici - Bucureşti Nord.
Călătorii care au bilete la trenurile menționate pot solicita returnarea contravalorii acestora sau schimbarea rutei, iar pentru mai multe informații pot apela numărul 0731990129, potrivit CFR Călători. (C. Z.)