Mogoșoaia ClasicFEST
Ediţia a X-a a „Mogoşoaia ClasicFEST” va avea loc în zilele de 12-13 iunie și va cuprinde recitaluri, expoziții, conferințe, ateliere educative pentru copii. Accesul la concerte se face în limita a 50% din capacitatea sălilor, în baza unei invitații solicitate la asociatiaprovalores@gmail.com. În prima zi, 12 iunie, la ora 14:00, Romania Radio Brass Quintet va susţine un concert cu teme celebre din repertoriul universal, iar la ora 15:00 va avea loc spectacolul-lectură al laureaţilor concursului „Martha Bibescu”, ediția a II-a. Programul intergral se găseşte pe pagina de facebook Mogoșoaia ClasicFEST. (A. D.)