Moment aniversar în Arhiepiscopia Clujului
La 90 de ani de la reînfiinţarea Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a poposit la Cluj-Napoca, alături de alţi ierarhi, pentru a liturghisi în Catedrala mitropolitană şi pentru a inaugura Muzeul mitropolitan, instituţie ce oferă publicului monumente de artă şi spiritualitate unice în lume.
Manifestările dedicate sărbătorii au început încă de luni, 5 decembrie, când în Aula "Nicolae Ivan" a Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj a avut loc sesiunea de comunicări ştiinţifice "Eparhia Clujului la 90 de ani. Istoric, evenimente, personalităţi". Cu această ocazie a fost lansat volumul "Ortodoxia în Transilvania. Aspecte istorico-statistice privind oraşul Cluj în anul 1922", editat de pr. prof. Alexandru Moraru şi pr. prof. Ioan Bolovan. În ziua de sărbătoare a Sfântului Nicolae, ziua de renaştere a Eparhiei Vadului, Feleacului şi Clujului, Sfânta Liturghie de la catedrala clujeană a adunat mii de oameni, între care preoţi, autorităţi, oaspeţi de seamă, reprezentanţi ai altor confesiuni creştine, profesori universitari şi studenţi din oraş, dar şi din alte părţi ale Transilvaniei. Soborul de ierarhi condus de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a fost format din Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, Înalt Preasfinţitul Andrei, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, Înalt Preasfinţitul Irineu, Mitropolitul Olteniei, Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, Înalt Preasfinţitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului, Preasfinţitul Macarie al Episcopiei Ortodoxe Române al Europei de Nord, Preasfinţitul Vasile Someşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului, şi Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului. La Sfânta Liturghie au fost pomeniţi toţi ierarhii care au păstorit eparhia reînfiinţată la 6/19 decembrie 1921, ca o reînnodare a tradiţiei bisericeşti de la Vad şi Feleac, instituită de Sfântul Domnitor Ştefan cel Mare al Moldovei. Primul dintre aceştia, episcopul Nicolae Ivan, originar din Aciliu, satul unde preotul Ioan lupta în secolul al XVIII-lea împotriva Uniaţiei, a ctitorit Catedrala mitropolitană din oraş, sfinţită la 5 noiembrie 1933, a fondat revista "Renaşterea" şi Institutul Teologic. Acestuia i-a urmat Nicolae Colan, viitorul mitropolit al Ardealului. A păstorit la Cluj-Napoca în perioada 1936-1957 şi a reformat învăţământul universitar, construind o nouă clădire şi un internat, a coordonat Şcoala de cântăreţi bisericeşti de la Nuşeni, Alba-Iulia, şi a înfiinţat alta la Cluj, desfăşurând apoi o intensă activitate pe planul învăţământului şcolar, îmbunătăţind activitatea tipografiei, a bibliotecii şi a muzeului eparhial. Al treilea ierarh a fost arhiepiscopul Teofil Herineanu, care a păstorit în perioada 1957-1992, timp în care Eparhia Clujului a cunoscut o înflorire deosebită, printr-o bogată activitate misionar-pastorală, o intensă activitate editorială şi formarea unor cadre teologice cu aleasă pregătire, relaţiile cu străinătatea îmbunătăţindu-se simţitor. Ultimul ierarh pomenit ieri a fost mitropolitul Bartolomeu Anania, care a păstorit din 1993 până în 2011 şi s-a remarcat ca un om de cultură şi ca un bun păstor. În timpul său a fost înfiinţată Mitropolia Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului. "Simbolul generozităţii" În cuvântul de învăţătură de la Sfânta Liturghie, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a prezentat viaţa şi minunile Sfântului Nicolae, model de vieţuire pentru creştinii de pretutindeni şi din toate timpurile. Părintele Patriarh Daniel i-a felicitat pe toţi care poartă numele Sfântului Nicolae şi i-a îndemnat să fie mărturisitori şi milostivi asemenea sfântului, într-o lume tot mai îndepărtată de Dumnezeu. "Sfântul Nicolae este simbolul unei civilizaţii, şi anume cea a generozităţii, a mărinimiei, care contrastează foarte mult cu lăcomia, cu rapacitatea şi cu dorinţa de îmbogăţire cu orice preţ, până la dezumanizare. Biserica a cultivat prin toate lăcaşurile de cult închinate Sfântului Nicolae civilizaţia creştină a generozităţii dezinteresate. De aceea, Sfântul Nicolae nu este simplu simbol al bucuriei copiilor, ci este simbol al temeliei celei mai luminoase a civilizaţiei creştine. Fără generozitate şi fără ajutorarea semenilor noştri nu mai ştim să preţuim demnitatea", a subliniat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Muzeul spiritualităţii clujene La finalul Sfintei Liturghii, Patriarhul României a felicitat pe IPS Mitropolit Andrei şi întreaga eparhie la acest moment aniversar, amintind momentul istoric al reînfiinţării ei, în contextul realizării recente a unirii tuturor românilor. La final, a oferit Mitropolitului de la Cluj o Evanghelie, câteva cărţi şi o medalie jubiliară. La rândul său, IPS Mitropolit Andrei a ţinut un cuvânt festiv, prin care a evocat figurile marilor ierarhi care au păstorit aici şi a amintit celelalte momente festive din Mitropolia Clujului. "Ne-am planificat în acest an mai multe omagieri. În primul rând, aniversarea celor 90 de ani de la reînfiinţarea eparhiei noastre, apoi împlinirea celor 90 de ani de la naşterea mitropolitului Bartolomeu Anania şi cei cinci ani trecuţi de la înfiinţarea Mitropoliei Clujului. Aceste aniversări le ţinem acum, în prezenţa PF Patriarh Daniel şi a celorlalţi ierarhi şi invitaţi", a amintit IPS Andrei. Părintele Mitropolit a oferit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel o icoană a Sfântului Nicolae şi a prezentat albumul omagial cu imagini ale bisericilor din eparhia clujeană. Au urmat apoi slujba de sfinţire şi inaugurarea Muzeului mitropolitan, amenajat în demisolul catedralei, lângă cripta episcopală. Directorul muzeului, părintele Vasile Nemeş, precum şi academicianul Marius Porumb au primit distincţia Ordinul "Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României", pentru devotamentul în slujirea încredinţată de a organiza muzeul eparhial. Ierarhii şi invitaţii au admirat exponatele, în mijloc tronând bustul lui Ştefan cel Mare, primul ctitor al eparhiei, iar academicianul Marius Porumb, unul dintre ctitorii muzeului, le-a vorbit despre eforturile depuse în organizarea muzeului şi despre obiectele valoroase expuse. Muzeul mitropolitan oferă posibilitatea tuturor celor interesaţi de patrimoniul spiritual şi cultural din eparhie să admire diferite lucrări, unele dintre acestea fiind expuse pentru prima dată. Muzeul cuprinde obiecte de patrimoniu, icoane, tipărituri, manuscrise vechi restaurate din toate zonele din Transilvania. Muzeul poate fi vizitat de marţi până sâmbătă, între orele 10:00 şi 17:00, şi duminică între orele 12:00 şi 17:00.