Moment aniversar în parohia vasluiană Băceşti

Un articol de: Silviu Dascălu - 25 Noiembrie 2020

Ziua de 21 noiembrie a fost una de sărbătoare pentru clericii şi credincioşii parohiei vasluiene Băceşti, fiind ziua în care părintele paroh Neculai Olariu a împlinit 40 de ani de slujire preoţească. Bucuria a fost împărtăşită şi de Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, care a venit în parohie şi a oficiat slujba Vecerniei. Totodată, potrivit Biroului de presă al eparhiei, Preasfinţia Sa l-a hirotesit pe părintele paroh iconom stavrofor.

La final, ierarhul a rostit un cuvânt de învăţătură despre sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului:

„Astăzi este Intrarea Maicii Domnului în templu. Din punct de vedere liturgic, este ziua în care la strană încep să se cânte catavasiile Nașterii Domnului. Sunt cântări specifice din cadrul slujbei Utreniei, care sintetizează Taina întrupării Fiului lui Dumnezeu. Nu întâmplător Părinții Bisericii au statornicit ca vestirea și chemarea la pregătire pentru marea sărbătoare a Crăciunului să aibă loc în această zi de praznic dedicat Maicii Domnului. Așa cum Maica Domnului s-a pregătit de mică, copilă fiind, să Îl zămislească pe Dumnezeu-Fiul în pântecele ei, la fel, și nouă ni se cere să ne pregătim să Îl primim pe Dumnezeu în inima noastră. Maica Domnului este numită, în slujbe, «chivot», «biserică sfințită» și «rai cuvântător» pentru că ea L-a avut pe Dumnezeu în pântece, iar trupul ei sfânt, curat, a devenit ca o biserică în care Dumnezeu Și-a găsit loc.

Maica Domnului a devenit un templu, după cuvintele Sfântului Apostol Pavel, care ne spune că trupurile noastre sunt menite să devină «temple ale Duhului Sfânt», adică locașuri în care Dumnezeu să Se sălășluiască. Sărbătoarea de astăzi ne invită să ne asumăm responsabil pregătirea pentru Crăciun, ca în felul acesta Hristos să Se nască și în sufletul nostru”.