Moment aniversar în Sebeșu de Sus, județul Sibiu
Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a liturghisit în Duminica a 25-a după Rusalii în Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Parohia Sebeșu de Sus, județul Sibiu. Sărbătoarea a încununat manifestările organizate la împlinirea a 640 de ani de la atestarea documentară a localității.
Credincioșii din Sebeșu de Sus au participat în număr mare la Liturghia arhierească prin care au fost încununate manifestările din acest an dedicate sărbătoririi a 640 de ani de la atestarea documentară. Alături de ierarh, comunitatea s-a bucurat de prezența unor oaspeți de seamă, cum ar fi ministrul culturii Raluca Turcan și președintele Consiliului Județean Daniela Cîmpean, informează Mitropolia Ardealului.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit celor prezenţi despre învățăturile Pildei samarineanului milostiv.
„Mântuitorul Iisus Hristos arată prin această pildă că, deşi Dumnezeu a rânduit în Legea cea veche pregătirea poporului mesianic, El este Samarineanul milostiv. El este Cel care va fi răstignit pe cruce, deşi a venit în lume din iubire faţă de oameni. Omenirea L-a răsplătit cu condamnarea la moarte pe cruce. Dar S-a jertfit pentru noi şi pentru a noastră mântuire. Casa de oaspeţi este o preînchipuire a Bisericii lui Hristos, în care toţi credincioşii se tămăduiesc de rănile şi suferinţele păcatelor, prin Sfintele Taine. Untdelemnul care s-a folosit pentru vindecarea rănilor celui căzut între tâlhari este materia care se foloseşte la noi în cult, cu care ne miruim la sfârşitul slujbelor, cu care ne miruim la Taina Botezului, cu care ne miruim la Taina Sfântului Maslu. Imaginea aceasta a vindecării celui căzut între tâlhari este imaginea tămăduirii sufleteşti şi trupeşti prin Tainele Bisericii. Spre aceasta ne duce Mântuitorul Hristos, spre lăcaşul acesta unde are grijă de noi şi încă plăteşte până când noi ne facem sănătoşi”, a subliniat Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu.
După Sfânta Liturghie, ierarhul a acordat primarului comunei Racoviţa, Andreea Voicu, distincția „Crucea Șaguniană” pentru laici, iar Dumitru Căpățână a primit Ordinul ctitoricesc „Mitropolit Ioan Mețianu”. Diplome de apreciere au fost oferite mai multor credincioși.
Preotul paroh Marian Canciu a vorbit despre trecutul comunității de români din localitate, despre greutățile întâmpinate de-a lungul istoriei, dar și despre atașamentul lor față de Biserica străbună.