Moment aniversar la Catedrala Episcopală din Madrid

Data: 26 Mai 2023

În ziua Înălțării Domnului, 25 mai 2023, la Catedrala Episcopală din Madrid, Spania, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de un sobor de șapte ierarhi români, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Evenimentul a marcat și împlinirea a 15 ani de păstorire arhierească a Preasfințitului Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei. La slujbă a fost prezent și George Bologan, ambasadorul României în Regatul Spaniei, se arată pe obispadoortodoxo.es.

Din soborul de ierarhi au făcut parte Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale; Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului; Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor; Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei; Preasfințitul Părinte Marc Nemțeanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale; Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu‑vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei; Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu‑vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei.

La final, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Iosif l-a felicitat pe Preasfințitul Părinte Timotei cu prilejul împlinirii a 15 ani de păstorire a Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei și i‑a dăruit o cârjă arhierească, iar din partea ierarhilor prezenți a primit un dicher și un tricher, un set de engolpioane, un veșmânt și o icoană cu Mântuitorul Hristos, se arată pe site‑ul amintit.

La rândul său, Preasfințitul Părinte Timotei le‑a oferit daruri ierarhilor, iar celor implicați în proiectul editorial „Byzantion” le‑a înmânat Ordinul „Sfântul Iacov cel Mare”.

De asemenea, în această zi a fost săvârșită și o slujbă de pomenire pentru eroii neamului românesc.