Moment aniversar pentru Mitropolitul Banatului

Data: 21 Iulie 2026

Sute de credincioși și zeci de preoți au participat, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, luni, 20 iulie, la hramul Mănăstirii Izvorul Miron din Românești, judeţul Timiş, ctitorită de Patriarhul Miron Cristea.

Evenimentele liturgice au debutat în seara zilei de duminică, prin slujba Privegherii, oficiată de un sobor de preoți. În dimineața praznicului au fost săvârșite slujba de sfințire a apei la izvorul mănăstirii și Taina Sfântului Maslu. Cei 27 de preoți prezenți, între care părintele vicar eparhial Timotei Ani­șo­rac, părintele exarh Simeon Stana și protopopii Caius Andrașoni și Dorin Covaci, l-au întâmpinat pe Mitropolitul Banatului. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înalt­preasfințitul Părinte Ioan într-o atmosferă de pace și bucurie duhovnicească, iar numeroși credincioși s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului.

În cuvântul de învățătură, Părintele Mitropolit Ioan a prezentat viața și lucrarea Sfântului Proroc Ilie. „Cât curaj a avut Sfântul Proroc Ilie când a mers înaintea regelui Ahab și i-a spus că, pentru păcatele lui, Dumnezeu va opri ploaia timp de trei ani și jumătate! Câtă putere i-a dat Dumnezeu să facă minuni, începând de la învierea fiului văduvei din Sarepta Sidonului și până la jertfa de pe Muntele Carmel! Și cât de mult l-a iubit Dumnezeu pe Prorocul Ilie! Pe el l-a chemat - dintre toți drepții acestei lumi - alături de Moise, să-I fie împreună-lucrător pe Muntele Tabor, la Schimbarea la Față”, a spus ierarhul.

Înaltpreasfinţia Sa a evidențiat, totodată, grija lui Dumnezeu față de cei aflați în suferință și responsabilitatea creștinilor de a-i sprijini pe cei lipsiți. 

La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul împreună cu soborul au săvârșit o slujbă de pomenire pentru ctitorii și viețuitorii mănăstirii trecuţi la Domnul.

La împlinirea a 32 de ani de la hirotonia întru arhiereu a Înalt­prea­sfințitului Părinte Ioan, săvâr­șită la 20 iulie 1994, la Mănăstirea „Sfântul Proroc Ilie” din Toplița, județul Harghita, ctitorie a Patriarhului Miron Cristea, membrii Per­ma­nenței Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Timişoarei, protopopii eparhiei, slujitorii Catedralei Mitropolitane din Timișoara și colaboratorii Centrului eparhial i-au adresat Înaltpreasfinției Sale alese gânduri de felicitare, profundă prețuire și dragoste filială. 

Obștea mănăstirii, condusă de monahia Harisa Cruceanu, a pregătit pachete cu hrană pentru toți pelerinii prezenți la sărbătoarea hramului, ne-a transmis părintele protopop Dorin Covaci.