Moment de bilanţ şi festivitate de premiere
La finalul acestei săptămâni, Arhiepiscopia Craiovei a punctat mai multe evenimente şi activităţi culturale. Între acestea amintim de întâlnirea Înalt Preasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, cu profesorii de la Facultatea de Teologie din Craiova şi cu consilierii membri ai Grupului psaltic "Sfântul Mare Mucenic Dimitrie", dar şi premierea Concursului naţional "Şcoala din pridvorul Bisericii", etapa eparhială.
Între evenimentele şi activităţile derulate la acest sfârşit de săptămână la Centrul eparhial din Craiova, câteva ar putea fi categorisite drept notabile. Astfel, încă umbriţi de bucuria sărbătoririi a două decenii de la înfiinţarea Facultăţii de Teologie, cadrele didactice şi angajaţii Centrului eparhial, în frunte cu IPS Părinte Irineu, s-au întâlnit joi, 11 octombrie, într-un cadru festiv, pentru a face bilanţul activităţilor din perioada 6-7 octombrie, legate de aniversarea Facultăţii de Teologie din Craiova. Bilanţul activităţilor din 6-7 octombrie Locaţia aleasă pentru găzduirea acestei întrevederi a fost Centrul "Mitropolitul Firmilian" din Craiova. Fiecare invitat a primit felicitările cuvenite şi cuvinte de apreciere din partea IPS Irineu pentru osteneala de care au dat dovadă în organizarea evenimentelor de la finele săptămânii trecute. "Serbarea Facultăţii de Teologie din Craiova a fost fără îndoială o sărbătoare a tuturor oltenilor. De aceea ne-am străduit ca totul să iasă bine şi fiecare invitat să plece de la noi mulţumit. Toate aceste momente, aniversarea de la Centrul de restaurare şi vizualizare din Brestei, sfinţirea Centrului social "Best Life" sau resfinţirea Bisericii "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din Smadovicioara, au fost puse la punct până în cel mai mic detaliu. De aceea vă mulţumim pentru implicare, pentru profesionalismul şi seriozitatea de care aţi dat dovadă", a spus IPS Mitropolit Irineu. La finalul întâlnirii, fiecare participant a primit câte o insignă cu Facultatea de Teologie şi câte un stick, imprimat cu cântări din "Paraclisul Sfinţilor Trei Ierarhi", în interpretarea grupului psaltic al Catedralei mitropolitane "Sfântul Mare Mucenic Dimitrie" din Craiova. Psalţii craioveni, primiţi de IPS Părinte Irineu În aceeaşi zi, membrii grupului psaltic al Catedralei mitropolitane "Sfântul Dimitrie" din Craiova au fost primiţi de IPS Irineu, pentru a marca apariţia stick-ului de muzică bisericească cu piese din Paraclisul Maicii Domnului. Lucrarea, realizată în condiţii grafice de excepţie la Editura "Mitropolia Olteniei", reprezintă ultima apariţie muzicală a psalţilor craioveni, imprimată special pentru serbarea a 20 de ani de la înfiinţarea Facultăţii de Teologie din Bănie. Cu acest prilej, fiecare membru al grupului a primit în dar noua lucrare şi a fost binecuvântat de IPS Părinte Irineu. Paraclisul Sfinţilor Trei Ierarhi, noua realizare muzicală a psalţilor craioveni, a fost tradus din limba greacă de Maria Truşcă, profesor de limbi clasice la Seminarul Teologic "Sfântul Grigorie Teologul" din Craiova şi aşezat în notaţie bisericească de imnograful Silviu Marin. Faza eparhială a concursului "Şcoala din pridvorul Bisericii" Al treilea eveniment notabil în viaţa bisericească a cetăţii a fost legat de jurizarea şi premierea fazei eparhiale a Concursului naţional de creaţie literară "Şcoala din pridvorul Bisericii". Astfel, în urma deliberării, juriul a ales din cele 54 de lucrări înscrise în concurs, nouă câştigători pe secţiunile literară, artistică şi multimedia, după cum urmează: Mihnea Cristian Stancu, Diana Ştefania Croicu şi Bianca Sîbu - locul I, Rodica Constantin, Răzvan Ciort şi Camelia Volitiru - locul II, Alexandra Catană, Ana-Smaranda Ruşinaru şi Elvira Chibzuloiu - locul III. Festivitatea de premiere a câştigătorilor a avut loc vineri, 12 octombrie, la Catedrala mitropolitană "Sfântul Dimitrie" din Craiova. Tinerii au fost premiaţi cu laptopuri, tablete şi desktopuri, oferite de Patriarhia Română în parteneriat cu Organizaţia World Vision, prin proiectul catehetic "Alege şcoala!".