Moment de bucurie în comunitatea românească din Lodi, Italia 

Data: 20 Iulie 2023

În Duminica a 6-a după Rusalii (a Vindecării slăbănogului din Capernaum), 16 iulie, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici, la Parohia ortodoxă română „Sfinții Trei Ierarhi” din Lodi, păstorită de părintele Nicolae Cazacu.

În cuvântul de învățătură adresat celor prezenți, Preasfinția Sa a tâlcuit Evanghelia vindecării slăbănogului din Capernaum, subliniind că „Domnul, prin cuvintele «Îndrăznește, fiule!» adresate slăbănogului, se raportează la noi într-un mod patern, apropiat. Iertarea păcatelor, dobândită prin această îndrăzneală, aduce cu sine nu doar curățire sufletească, ci și vindecare trupească”.

Ierarhul i-a îndemnat pe cei prezenți să îndrăznească și să ceară de la Dumnezeu ajutor și iertare, atât pentru aproapele, cât și pentru ei.

Preasfinția Sa a săvârșit și Sfânta Taină a Cununiei pentru tinerii Cătălin și Ioana Magdalena (fiica părintelui Nicolae Cazacu și a preotesei Simona Cazacu).