Moment de împlinire duhovnicească la Parohia Zurbaua

Un articol de: Filip Hristofor Cane - 01 Iunie 2025

Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, a poposit duminică, 1 iunie, în Paro­hia Zurbaua, Protopopiatul Ilfov Sud, județul Ilfov, unde a săvârșit slujba de binecuvântare a lucrărilor de restaurare și înnoire desfășurate în ultima perioadă la biserica parohială, prin contribuția autorităților locale și a credincio­șilor din parohie.

După slujba de sfințire, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. La final, a oferit ctitorilor, ostenitorilor și binefăcătorilor lăca­șului distincții de vrednicie. Din soborul de slujitori care s-au rugat împreună cu ierarhul au făcut parte: părintele Ioan Bondar, protopop al Protoieriei Ilfov Sud; părintele Nicușor Sandu, paroh al Parohiei Zurbaua; părintele Ciprian Bâra, paroh al Bisericii „Sfântul Andrei”-Chitila; părintele Dumitru Sorin Stoian și părintele Radu Valentin Mihai, ambii de la Parohia Drago­mi­rești-Deal; precum și părintele Radu Ștefan Alexandru, de la Parohia Dragomirești-Vale.

După lecturarea pasajului evanghelic duminical (Ioan 17, 1-13), Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul a subliniat importanța Sinoadelor Ecumenice în combaterea ereziilor din acele timpuri și rolul Sfinților Părinți în păstrarea valorilor creș­tine. La finalul slujbei, ierarhul le-a vorbit celor prezenți, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, despre rolul de neînlocuit al familiei în educația copiilor. 

După rugăciunea amvonului, părintele paroh Nicușor Sandu a fost hirotesit iconom stavrofor, în semn de mulțumire și prețuire pentru întreaga activitate și contri­buția adusă la înfrumusețarea bisericii parohiale. La final, acesta a rostit un cuvânt de mulțumire adresat Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru purtarea de grijă deosebită arătată Parohiei Zurbaua. De asemenea, i-a mul­țumit Preasfințitului Părinte Paisie Sinaitul pentru prezența în mijlocul credincioșilor, pentru săvâr­șirea rânduielilor sfinte și pentru bogatul cuvânt de învă­țătură, oferindu-i un aranjament floral.

Totodată, Episcopul-vicar patriarhal a oferit, din partea Părin­telui Patriarh Daniel, mai multe distincții celor care s-au eviden­țiat prin ajutorul acordat în susți­nerea lucrărilor executate, printre care: Gheorghe Socol, primarul comunei Dragomi­rești; viceprimarul George Cosmin Socol; Bogdan Cojocaru, președintele Asociației „Triada”; Paula Mariana Albei, directorul Centrului de zi pentru copii „Sfântul Nicolae”, precum și altor binefăcători.