Moment de împlinire la o biserică din Râmnicu Sărat

Un articol de: Pr. Dragoș Olteanu - 08 Noiembrie 2022

Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a târnosit dumnică, 6 noiembrie, lăcașul de închinare cu hramul „Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici”, aflat la demisolul bisericii Parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din municipiul Râmnicu Sărat, județul Buzău.

După slujba de sfințire, chiriarhul a săvârșit Sfânta Liturghie și parastasul pentru ctitorii și binefăcătorii sfântului lăcaș, trecuți la cele veșnice. Grupul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul” al eparhiei a dat răspunsurile la strană. Din soborul slujitor au făcut parte părintele consilier eparhial Ion Chiorbeacă, părintele Cristian Asănache, protopop al Protoieriei Râmnicu Sărat, părintele protosinghel Veniamin Anghel, starețul Mănăstirii Ciolanu, părintele paroh Nicolae Cane, precum și alți preoți și diaconi.

În omilia adresată credincioșilor prezenți, Părintele Arhiepiscop Ciprian a subliniat înțelesurile du­hov­nicești ale textului evanghelic duminical (Luca 8, 41-56), care ne relatează minunea învierii fiicei lui Iair.
„De orice se poate îndoi omul în viață, mai puțin de moarte; știe că, mai devreme sau mai târziu, va porni pe drumul fără de întoarcere. Dar încotro duce acest drum? Răspunsul ni l-a dat Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, răstignit și înviat. El a explicat o dată pentru totdeauna sensul vieții și al morții. Dacă, până odinioară, mulți dintre seme­nii noștri, deși botezați, credeau că, prin moarte, intră în neființă, noi știm că moartea fizică nu este altceva decât o trecere din planul pământesc al existenței umane în planul etern al existenței”, a precizat Înaltpreasfinția Sa.
La momentul rânduit din cadrul Sfintei Liturghii, teologul George Cociug, absolvent de Teologie Pastorală, a fost hirotonit în treapta de diacon.

Drept răsplată pentru întreaga activitate desfășurată, preotul Nicolae Cane a primit rangul onorific de iconom stavrofor.

La final, părintele paroh i-a dăruit ierarhului locului o icoană a Sfântului Cuvios Irodion de la Lainici, iar lui Sorin Cîrjan, primarul municipiului Râmnicu Sărat, și altor persoane implicate în realizarea lucrărilor de zidire a lăcașului de cult le-a oferit câte o icoană a Maicii Domnului.

Lăcașul de rugăciune de la demisolul bisericii Parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Râmnicu Sărat a fost construit în anii 2005-2022.