Moment festiv destinat copiilor la Caransebeş

Un articol de: Arhid. Pavel Canea - 28 Ianuarie 2014
Sala de festivităţi a Episcopiei Caransebeşului a găzduit sâmbătă, 25 ianuarie, festivitatea de premiere a câştigătorilor concursurilor „Să ne cunoaştem credinţa“ derulate în lunile decembrie 2013 - ianuarie 2014, în cadrul proiectului „Tineri în Biserică“. Evenimentul a reunit copii, părinţi, cadre didactice şi preoţi din cele patru oraşe participante la proiect: Reşiţa, Oraviţa, Moldova Nouă şi Bocşa, şi s-a bucurat şi de prezenţa Preasfinţitului Lucian, Episcopul Caransebeşului.
 
În deschidere, coordonatorul proiectului, părintele inspector Mihai Ciucur, a prezentat, cu ajutorul unui material video, obiectivele propuse şi activităţile derulate până în prezent în cele patru oraşe, evidenţiind interesul crescut al elevilor din clasele gimnaziale (grupul-ţintă al proiectului) pentru aceste întâlniri. 
 
În continuare, cei prezenţi au putut viziona concluziile studiului sociologic „Împreună pentru copiii noştri“, studiu care are la bază părerile exprimate în cadrul întâlnirilor de către toţi participanţii la proiect. S-au evidenţiat, în acest context, nevoia de unitate în ceea ce priveşte viitorul generaţiei tinere şi rolul important pe care Biserica, alături de Şcoală şi de părinţii copiilor, îl are în creşterea şi formarea celor tineri.
 
Programul a continuat cu lecturarea unor pasaje relevante din lucrările redactate de către copii în cadrul concursurilor, de către profesoara Daniela Szeneszy, preşedinta juriului. Au fost evidenţiate atât curăţia, cât şi maturitatea cu care unii tineri privesc şi abordează Taina Spovedaniei şi Taina Sfintei Împărtăşanii, care au fost temele principale ale întâlnirilor, având în vedere şi că anul 2014 este Anul omagial euharistic în Patriarhia Română. După acest moment, preoţii, profesorii de religie şi elevii premianţi au prezentat,  în scurte intervenţii, puncte de vedere şi opinii pe marginea acţiunilor întreprinse în cadrul proiectului.
 
La finalul festivităţii, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, i-a felicitat pe toţi cei implicaţi, şi în special pe tinerii premianţi, cărora le-a oferit diplome şi cadouri constând în cărţi şi dulciuri, încurajându-i să meargă şi pe mai departe pe drumul credinţei, deschis de preoţi şi de profesorii de religie, care le pot deveni adevărate modele.
 
Cei 12 câştigători premiaţi, alături de câte doi reprezentanţi ai centrelor de tineret existente în Episcopia Caransebeşului (Reşiţa, Oraviţa, Anina şi Moldova Nouă), vor participa, drept recompensă, la cea de-a patra ediţie a taberei ortodoxe de creaţie „Credinţă şi artă pentru toţi“, desfăşurată în perioada 3-7 februarie în localitatea Sarmizegetusa.
 
Proiectul-cadru „Tineri în Biserică“, ajuns la ediţia a treia, se desfăşoară în patru parohii din protopopiatele Reşiţa şi Moldova Nouă: „Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş“ Reşiţa, „Adormirea Maicii Domnului“ Oraviţa, „Naşterea Maicii Domnului“ Bocşa şi „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ Moldova Nouă şi îşi propune crearea de nuclee de tineri şi copii sub forma unor centre de tineret pe lângă parohiile implicate.