Moment inaugural la Școala „Sfântul Antim Ivireanul” din Timișoara
La Școala Ortodoxă Gimnazială „Sfântul Antim Ivireanul” din Timișoara a avut loc miercuri, 11 mai, inaugurarea cabinetului de matematică, realizat în memoria prof. univ. dr. Dan Mălai. La acest eveniment au fost prezenți doamna dr. Anca Mălai, care a sprijinit acest demers, membri de familie, colegi, prieteni, profesori, dar și elevi ai școlii. „Viața de dascăl, cum îi plăcea să spună, a început-o la vârsta de 10 ani. Era în clasa a III-a și preda lecții de aritmetică copiilor unor prieteni care nu reușeau să aprofundeze împărțirea și înmulțirea. În clasa a VIII-a avea deja elevi silitori de clasa a IV-a, iar din liceu a început să predea matematica copiilor din clasa a VIII-a. Obișnuia să spună că rata lui de promovabilitate la examenul de admitere era de 120%, adică intrau toți care spunea dânsul și încă 20% dintre cei care spuneau că nu vor intra. A predat până în ultimul moment, până nu a putut să țină creta în mână și nu a mai putut să urce singura treaptă care-l despărțea de catedră”, a precizat Ioana Popescu, directorul de promovare al Școlii Gimnaziale.
Școala Ortodoxă „Sfântul Antim Ivireanul” din Timișoara este un proiect al Asociației Prologos, în parteneriat cu Arhiepiscopia Timişoarei, şi funcţionează cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului.