Momente aniversare pentru comunitatea Parohiei Iosefin

Un articol de: Pr. Marius Mircia - 09 Septembrie 2026

Duminică, 6 septembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, a efectuat o vizită pastorală în Parohia Iosefin, Protopopiatul Timișoara I. Sfânta Liturghie a fost oficiată de părintele Ionel Popescu, vicar emerit și parohul bisericii, împreună cu preoții slujitori ai parohiei, în prezența unui număr mare de credincioși. În cuvântul de învățătură, ierarhul a tâlcuit pericopa evanghelică din Duminica a 14‑a după Rusalii, despre nunta fiului de împărat (Matei 22, 1‑14).

Vizita pastorală s‑a desfășurat pentru a marca trei momente istorice din viața Parohiei Iosefin: 105 ani de la înființarea Parohiei Timișoara‑Principele Carol (Iosefin), 95 de ani de la întemeierea corului „Doina Banatului” și 90 de ani de la târnosirea bisericii parohiale.

În cuvântul său, părintele paroh Ionel Popescu a evidențiat și ocrotirea Maicii Domnului asupra comunităţii, arătând că toţi cei prezenţi sunt chemaţi să privească cu recunoștință la istoria acesteia și la roadele credinței cultivate de‑a lungul generațiilor.

La rândul său, Părintele Mitropolit a apreciat lucrarea misionară și filantropică desfășurată în Parohia Iosefin și implicarea credincioșilor în lucrările de înfrumusețare și întreținere a bisericii. Ierarhul a evocat cu recunoștință memoria ctitorilor și a tuturor celor care au contribuit, de‑a lungul timpului, la zidirea și împodobirea sfântului lăcaș, pe care l‑a numit o adevărată „Sfântă Sofia a Banatului”.

Numeroși credincioși, copii, tineri și vârstnici, s‑au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala „Doina Banatului”, dirijată de prof. Florin Nicolae Șincari.

La finalul cuvântului său, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan și‑a îndreptat atenția către copii, în contextul începerii noului an școlar, și i‑a îndemnat pe părinți și bunici să‑i aducă pe cei mici înaintea lui Dumnezeu, în rugăciune, și să ceară binecuvântarea și ajutorul Său pentru drumul pe care aceștia îl încep. Totodată, a adresat un cuvânt de încurajare întregii comunități din Iosefin, exprimându‑și nădejdea că biserica va rămâne și în anii ce vor veni un loc al rugăciunii, al comuniunii și al chemării oamenilor către Hristos.

La finalul vizitei pastorale, părintele paroh Ionel Popescu a mulțumit Mitropolitului Banatului pentru cercetarea pastorală a comunității, pentru cuvântul de învățătură și pentru binecuvântarea oferită credincioșilor în apropierea sărbătoririi hramului bisericii.