Momente de bucurie pentru vârstnicii din Reşiţa
Iarna bătrâneţii vine peste toţi, la timpul ei, dar cei care poartă deja aceste straie merită toată atenţia pe care le-o pot acorda cei mai tineri, din jurul lor. Pentru că Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a desemnat în 14 decembrie 1990 ziua de 1 octombrie ca Zi internaţională a persoanelor în vârstă şi pentru că în bisericile noastre sunt foarte multe persoane la vârsta senectuţii, copiii din clasa a patra a Şcolii Gimnaziale nr. 9 din Reşiţa, sub îndrumarea învăţătoarei Adina Belu, au voit să facă o bucurie bunicilor prezenţi la Sfânta Liturghie în duminica a XIX-a după Rusalii.
Astfel, în organizarea secţiei „Vârsta a treia“ a Bibliotecii Judeţene „Paul Iorgovici“ din Reşiţa şi a Parohiei „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel - Govândari“, după otpustul Sfintei Liturghii, în cadrul căreia s-au rostit rugăciuni speciale pentru creştinii ajunşi la bătrâneţe, preotul paroh Petru Berbentia a prezentat în scurte cuvinte situaţia bătrânilor noştri, subliniind faptul că actuala situaţie nu permite ca părinţii sau bunicii noştri îmbătrâniţi să se bucure cum ar trebui de roadele muncii lor de o viaţă şi că mulţi o duc greu şi nu mai au nici o bucurie.
În acest context, preotul paroh a introdus în scenă copiii clasei a IV-a C de la şcoala cu care biserica are o colaborare fructuoasă de mulţi ani de zile, copii care au prezentat un mănunchi de cântece şi poezii închinate bătrânilor. Puritatea lor şi frumuseţea versurilor au făcut ca mulţi dintre cei prezenţi să lăcrimeze. În final, toţi, în cor, am urat viaţă îndelungată şi mulţi ani bătrânilor noştri. Copiii „artişti“ au primit din partea parohiei şi a bibliotecarei secţiei pentru bătrâni iconiţe şi cărţi de poezie religioasă.