Momente de împlinire la Meseșenii de Sus, Sălaj
Credincioşii din Parohia Meseșenii de Sus, Protopopiatul Zalău, județul Sălaj, au participat duminică, 2 iunie, la slujba de întemeiere a Sfintei Mese, săvârşită de Preasfinţitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, ca urmare a deteriorării în decursul timpului.
Ierarhul a săvârșit și Sfânta Liturghie, iar la final, l-a hirotesit întru iconom stavrofor pe preotul paroh Sorin-Liviu Gordan, în semn de apreciere a eforturilor și a activității rodnice desfășurate până în prezent. În continuare, ierarhul a sfințit și capela mortuară ridicată de comunitatea din Meseșenii de Sus.