Momente de rugăciune și binecuvântare la biserici din Banat

Data: 21 Octombrie 2025

Credincioșii Parohiei Berecuța și cei ai filiei Lățunaș, Parohia Gherman, județul Timiș, au primit duminică, 19 octombrie, vizita Înalt­preasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, care a poposit în aceste locuri pentru a sărbători 100 de ani de la sfințirea bisericii parohiale din Berecuța și a sfinți lăcașul filiei bănățene. 

Părintele Mitropolit Ioan a fost întâmpinat la Parohia Berecuța de către părintele Ionuț-Ciprian Boșca, protopopul Detei, împreună cu părintele Ioan Prisăcean și preoții din localitate și parohiile învecinate, înconjurați de mulțimea credincioșilor parohiei. Vizita arhierească a fost prilejuită de sărbătorirea a 100 de ani de la târnosirea bisericii din Berecuța, la data de 26 octombrie 1925. Cu acest prilej festiv, au fost săvârșite sfințirea apei și Sfânta Liturghie, în cadrul căreia s-au împărtășit cu Sfintele Taine foarte mulți credincioși, copii și adulți, conform mitropolia-banatului.ro. 

La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură cu privire la învierea fiului văduvei din Nain (Luca 7, 11-16). Chiriarhul a subliniat că Hristos Domnul nu a rămas insensibil față de durerea acelei femei văduve: „Toate cuvintele Mântuitorului Hristos se împlinesc prin faptele Lui. Nici un cuvânt rostit de Hristos nu va fi să nu se împlinească în viața aceasta și până la sfârșitul veșniciei. Nu moartea este apogeul vieții omului, ci veșnicia este apogeul vieții unui creștin”.

La sfârșitul cuvântului de învățătură, lucrările de renovare efectuate la biserică au fost binecuvântate de ierarh, împreună cu soborul de clerici. Lăcașul de cult a fost înconjurat și stropit cu apă sfințită.
Preotul Valentin Bugariu de la Parohia Birda a prezentat un scurt istoric al parohiei, iar preotul paroh Zoran Milovanov a fost hirotesit întru iconom, ca răsplată pentru toată strădania depusă de-a lungul celor 23 de ani de slujire în această parohie și a efortului de înfrumusețare a lăcașului de cult. Cu diplome de recunoștință au fost răsplătiți binefăcătorii ultimilor ani, care, prin dragostea lor jertfelnică, au contribuit la renovarea bisericii din Berecuța.

La ceas de seară, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a fost întâmpinat de un numeros sobor de preoți și la filia Lățunaș a Parohiei Gherman unde, de-a lungul anilor, au avut loc ample lucrări de renovare și înfrumusețare a capelei cu hramul „Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon”. După oficierea Acatistului Mântuitorului Iisus Hristos, Masa Altarului capelei a fost târnosită, prin introducerea în ea a sfintelor moaște și a hrisovului. Au urmat pecetluirea cu ceară, spălarea Sfintei Mese cu apă de trandafiri, ungerea cu Sfântul și Marele Mir, așezarea icoanelor Sfinților Evangheliști în cele patru colțuri și pecetluirea acesteia prin așezarea acoperământului. Biserica a fost, de asemenea, sfințită, atât la interior, cât și la exterior, cu Sfântul și Marele Mir și agheasmă.

Mitropolitul Banatului a spus în cuvântul său că nu numai Masa Altarului a fost sfințită, primind harul dumnezeiesc, ci toți credincioșii s-au împărtășit de acest har sfințitor. Ca urmare a strădaniilor sale de a înfrumuseța acest lăcaș de rugăciune, fostul preot paroh Damian Griguț, acum paroh la Parohia Opatița, a fost distins cu rangul de sachelar, iar ctitorii și binefăcătorii acestui sfânt lăcaș au fost recompensați cu diplome și icoane. De asemenea, toți credincioșii au avut șansa de a trece prin Altar, de a se închina și de a spune o scurtă rugăciune în fața Sfintei Mese, recent sfințită.