Momente dedicate lucrării pastorale cu tinerii în Italia
Întâlnirea a fost organizată în două părţi a câte 90 de minute. Prima parte a fost una de informare cu privire la strategia de lucru cu tinerii din Arhiepiscopia Iaşilor, în care au fost prezentate viziunea, misiunea şi valorile pe care se fundamentează lucrarea cu tinerii din Moldova şi în cadrul căreia s-au prezentat şi nevoile tinerilor. A doua parte a debutat cu un film în care tinerii vorbesc despre aşteptările ce le au de la preot şi de la Biserică şi a continuat cu un dialog în care participanţii au pus întrebări şi, împreună cu părintele invitat, au încercat să găsească soluţiile cele mai potrivite pentru provocările ce apar în pastoraţia tinerilor din diaspora italiană.
Tânărul are nevoie şi astăzi să-L cunoască pe Dumnezeu
Investiţia în tineri este una dintre cele mai înţelepte şi mai profitabile, atât pentru Biserică, cât şi pentru neam. Şi această preocupare pentru viaţa şi sufletul lor este importantă şi este necesar să fie făcută şi pentru acum, nu doar pentru viitor, căci tinerii nu sunt doar viitorul Bisericii, ci, mai ales, prezentul ei.
Părintele Nicodim a insistat pe înţelegerea unuia dintre textele pe care se fundamentează Teologia pastorală, un text al Sfântului Apostol Pavel: „...tuturor toate m-am făcut, ca, în orice chip, să mântuiesc pe unii.(…) Cu cei slabi m-am făcut slab, ca pe cei slabi să-i dobândesc; cu iudeii am fost ca un iudeu, ca să dobândesc pe iudei etc…“ (I Cor. Cap. 9).
Preotul este, prin excelenţă, persoana aleasă care aduce Împărăţia lui Dumnezeu printre oameni. Lucrul acesta presupune ca preotul să fie printre oameni la toate nivelurile şi, totodată, să reziste între oameni, trăind şi propovăduind o viaţă diferită de cea lumească. Lucrarea pastorală este dificilă deoarece mesajul împărtăşit tinerilor de către preot, dar şi omului, în general, intră în contradicţie cu ceea ce aceştia aud acasă, la şcoală, în media sau pe stradă.
„Tuturor toate m-am făcut“
„A ne face tuturor toate nu este uşor. Avem nevoie de o mare mobilitate sufletească. Să pot sta de vorbă «pe limba lui» şi cu omul simplu, dar şi cu intelectualul, şi cu omul credincios, dar şi cu indiferentul religios sau ateul, şi cu tinerii, dar şi cu cei vârstnici, şi cu cerşetorul şi cu politicianul, şi cu săteanul, dar şi cu cel ce vine în vacanţă din Italia sau Germania, asta da provocare. În general s-a constatat că preotul face pastoraţie cu uşurinţă în mediu din care el provine. Dacă părinţii şi familia sa s-au ocupat cu agricultura sau creşterea animalelor, preotul se va face uşor înţeles, va câştiga încrederea şi va fi acceptat de cei din categoria socială din care el provine. Dacă preotul provine dintr-o familie de profesori, se va acomoda uşor în mediul profesorilor şi al intelectualilor cu care este obişnuit de acasă. Această mobilitate, această capacitate de a fi în comuniune cu toate categoriile de oameni presupune un efort spiritual, dar şi unul intelectual-cultural. Efort spiritual? Da, pentru că a fi aproape de oameni din orice categorie ar face parte presupune smerenie. Este ştiut că oamenii înfumuraţi nu sunt simpatizaţi. Arogantul, autosuficientul, orgoliosul, cel care vrea să pară că le ştie pe toate nu este iubit de oameni. Pentru a împărtăşi cuiva Cuvântul Adevărului, este nevoie ca mai întâi să-i fie câştigată încrederea. Dacă suntem superiori sau suspicioşi în ceea ce-i priveşte pe enoriaşi, şi ei vor fi suspicioşi în relaţia cu noi. Dacă le acordăm încredere, şi ei ne vor acorda încredere. Acest sentiment de încredere creşte atunci când înaintea noastră avem un om modest, un om care nu ne judecă, care ne acceptă aşa cum suntem. Pe lângă smerenie este nevoie şi de pregătire intelectuală. Pe un copil îl poţi câştiga printr-o poveste. Pe un istoric de artă îl apropii arătând că eşti familiarizat cu pictura lui Rembrandt, cu stilul romanic în arhitectură sau, ştiu şi eu, cu muzica lui Mozart. Plecând de la subiecte comune, se poate construi mai uşor un dialog ce aduce în prim-plan teme de suflet sau chiar teme teologice. În ceea ce-i priveşte pe tineri, încercăm să ne facem şi tinerilor toate ca măcar pe unii să-i câştigăm la Hristos, pentru a li-L face cunoscut pe Dumnezeu, Cel care este răspuns şi soluţie la toate întrebările, crizele, dificultăţile prin care trece sufletul tânăr. Ne preocupă viaţa tinerilor şi facem efortul de a-i apropia de Biserică, pentru că iubim sufletul nemuritor al tinerilor şi vrem ca acesta să îl cunoască pe Dumnezeu, Izvorul vieţii, al iubirii şi al bucuriei curate. Este foarte important să ştim să-i ascultăm pe tineri, a mai adăugat părintele. Nu este uşor. Este o artă“, a conchis părintele Nicodim.
„Dacă tânărul nu înţelege sensul Liturghiei, nu va veni la Liturghie“
Spre final, Veronica, o tânără dintr-o parohie din apropierea Romei, a spus că „este nevoie mai ales aici, în Italia, unde tinerii nu au parte de sprijinul susţinut al părinţilor, ca Biserica să fie un sprijin constant pentru tineri. Să simţim că preotul este alături de noi în fiecare moment. Noi vă iubim pe voi. Şi voi trebuie să aveţi grijă de noi. Nu trebuie să fim motivaţi exterior; noi, tinerii, avem nevoie să simţim şi să înţelegem. Este necesar ca atracţia faţă de Biserică să o simţim aşa cum simt tinerii din jurul nostru plăcerea pentru distracţiile lor păcătoase. Trebuie să simţim fericirea în Dumnezeu aşa cum alţii simt fericirea în păcat. Dacă tânărul nu înţelege sensul Liturghiei şi nu ajunge să-i placă, nu va veni la Liturghie. Avem nevoie să ne acordaţi mai mult timp, mai multe explicaţii“.
Întâlnirile dedicate lucrării pastorale cu tinerii din Italia au continuat şi pe 17 iunie, când părintele Nicodim a susţinut la Padova o conferinţă cu tema: „Cum dobândim «Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte»?“ pentru tinerii din protopopiatele Tri-Veneto I şi II.