Momente festive la liceele teologice
Elevii claselor a XII-a de la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca au încheiat cursurile vineri, 31 mai, cu o festivitate de premiere. Instituţia de învăţământ clujeană organizează în aceste zile examenul de admitere pentru clasele de învăţământ teologic. O festivitate de premiere a avut loc şi la Liceul Teologic de la Satu Mare.
Festivitatea de încheiere a cursurilor din acest an şcolar la seminarul clujean a început cu oficierea Sfintei Liturghii în capela Seminarului, la care au participat preoţii profesori ai Seminarului, alături de cadrele didactice şi cei 56 de elevi absolvenţi.
Apoi, în curtea instituţiei a avut loc festivitatea de premiere a elevilor, în prezenţa Înalt Preasfinţitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului, şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, care le-a adresat acestora un cuvânt de învăţătură şi de întărire, mai ales că tinerii absolvenţi au de trecut, în perioada următoare, examenul maturităţii, Bacalaureatul.
La momentul festiv au fost prezente oficialităţi, reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj şi ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă. La această instituţie de învăţământ studiază la nivel liceal aproximativ 210 elevi, la cele două specializări, Teologie şi Filologie, şi 80 în învăţământul primar, conform celor precizate de directorul Seminarului Teologic Ortodox, pr. Liviu Vidican Manci.
Admitere la profilul teologic
De asemenea, Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca organizează la sfârşitul acestei săptămâni examenul de admitere pentru clasele cu profil teologic. 32 de tineri din diferite regiuni ale ţării s-au înscris pentru examenul care a început de ieri, când s-au susţinut probele de aptitudini, de verificare a dicţiei şi a abilităţilor muzicale. Azi, de la ora 8:30 are loc examenul scris de verificare a cunoştinţelor religioase. Subiectele pentru proba scrisă se elaborează din programa şcolară de Religie, clasele a VII-a şi a VIII-a.
Pentru anul şcolar 2013-2014, Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca pune la dispoziţia elevilor la nivel liceal o secţie de Teologie şi două secţii de Filologie, una de română şi alta de Engleză intensiv.
La fiecare secţie sunt disponibile 28 de locuri. De asemenea, începând cu anul şcolar viitor, Seminarul Teologic Ortodox din Cluj va avea şi două clase de gimnaziu cu câte 25 de locuri. Înscrierile vor avea loc până pe 2 iulie la secretariatul Seminarului, unde părinţii pot afla şi mai multe informaţii despre oferta educaţională, conform celor precizate de directorul Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, pr. Liviu Vidican Manci.
Festivitate la Satu Mare
Joi, 30 mai, Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a participat la serbarea de sfârşit de an şcolar a absolvenţilor clasei a XII-a de la Liceul Teologic Ortodox „Nicolae Steinhardt“ din Satu Mare, care s-a desfăşurat în Catedrala „Adormirea Maicii Domnului“. În cadrul festivităţilor, PS Iustin Sigheteanul, care a fost însoţit de pr. conf. univ. dr. Adrian Paul, de la departamentul de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Baia Mare, a oferit două diplome şi premii în cărţi, în numele Fundatiei „Nicoale Steinhardt“ (cuprinzând şapte volume din „Integrala Steinhardt“), 16 diplome culturale „Episcop Dr. Vasile Stan“, în numele Episcopiei şi tot atâtea premii în bani, în nume personal, pentru 10 elevi care s-au evidenţiat în cadrul liceului, la învăţătură şi alte aptitudini, şi pentru şase elevi cu rezultate excepţionale la Olimpiada Naţională de religie de la mai multe şcoli şi licee din Satu Mare. Serbarea organizată de pr. Gabriel Groza, directorul liceului, şi corpul profesoral a fost onorată şi de prezenţa lui Adrian Ştef, preşedintele Consiliului Judeţean, de Radu Roca, viceprimar, de alte autorităţi judeţene şi locale.(Pr. Cristian Ştefan, Andreea Pâgleşan)