Monahia Lavrentia Canişag a plecat la Domnul
La Mănăstirea Hadâmbu din judeţul Iaşi, va fi oficiată mâine, 20 februarie 2016, slujba Înmormântării monahiei Lavrentia Canişag. Pentru odihna sufletului celei ce a ostenit în aşezarea monahală de la Hadâmbu, ocrotită de Maica Domnului, se vor ruga atât părinţii slujitori, cât şi cei care au cunoscut-o.
Există oameni în lume care poartă în suflet o dragoste nemărginită pentru Mântuitorul Hristos. În cele mai fericite cazuri, ei lasă cele ale lumii, îşi iau Crucea şi urmează Celui ce s-a răstignit pe Dealul Golgotei pentru mântuirea sufletelor noastre. Vitregiile timpului nu au lăsat-o să apuce calea monahismului şi pe maica Lavrentia Canişag, în tinereţe tânăra Varvara din Câmpulung Moldovenesc, „pentru că aşa erau timpurile“, după cum ne-a mărturisit fiul maicii, Mihai Canişag. Monahia Lavrentia a părăsit această lume pe 17 februarie 2016, după ce în ultima parte a vieţii a făcut ascultare în mănăstirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu de la Mănăstirea Hadâmbu, judeţul Iaşi. Dorul pentru viaţa monahală l-a avut pe tot parcursul vieţii, chiar dacă s-a căsătorit şi a dat naştere la doi copii. Maica Lavrentia s-a născut în anul 1938 în Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava. În anul 1955, tânăra Varvara de atunci s-a căsătorit cu tânărul Mihai Canişag. În urma căsătoriei a avut doi copii: Tănase şi Mihai. În anul 2004 a venit la Mănăstirea Hadâmbu, găsindu-şi liniştea în preajma icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului. „Maica Lavrentia a fost foarte râvnitoare şi evlavioasă, venind la Mănăstirea Hadâmbu încă de când era mireană. Uneori, rămânea pentru a participa la sfintele slujbe câte două săptămâni, după care se întorcea acasă. Deşi nu a intrat în viaţa monahală din tinereţe, şi-a purtat crucea în lume până când Dumnezeu i-a rânduit paşii spre mănăstire. În fiecare zi, înainte de a începe ascultarea mănăstirească, mergea în biserica mică a mănăstirii pentru a cere ajutor şi binecuvântare de la Maica Domnului“, a amintit arhimandritul Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu, cel care i-a fost duhovnic timp de aproape două decenii monahiei Lavrentia. Slujba înmormântării pentru monahia Lavrentia va fi oficiată mâine, 20 februarie 2016, de la ora 12:00, la Mănăstirea Hadâmbu şi va fi săvârşită de un sobor de preoţi. Vor fi alături membri ai familiei, dar şi pelerini care au cunoscut-o şi apreciat-o pe maica Lavrentia, ce şi-a dedicat în smerenie ultimii ani din viaţă Mântuitorului Hristos.