Monahul Dimitrie Nicolăescu de la Vodiţa a trecut la Domnul

Un articol de: Ziarul Lumina - 01 August 2017

În ziua de 29 iulie a trecut la Domnul monahul Dimitrie Nicolăescu de la Mănăstirea Vodiţa, informează site-ul Episcopiei Severinului şi Strehaiei. Om cu inimă blândă, smerită şi cu frică de Dumnezeu, tatăl Preasfinţitului Părinte Nicodim a venit pe lume în comuna Godeanu din judeţul Mehedinţi, în anul Domnului 1932, pe 26 ale lunii august. S-a căsătorit cu Maria Nicolăescu, cu care a avut şase copii. Doi dintre ei au răposat de mici, iar cei trei băieţi dintre cei patru copii rămaşi şi-au închinat viaţa slujirii lui Dumnezeu, urmând calea monahismului: PS Părinte Nicodim Nicolăescu, Episcop al Severinului şi Strehaiei, pr. Pavel Nicolăescu, stareţ al Schitului Topolniţa, şi pr. Ioanichie Nicolăescu, stareţ al Mănăstirii Vodiţa. După plecarea la cele veşnice a soţiei Maria, în anul 1999 este închinoviat la Mănăstirea Vodiţa,  unde a fost tuns în monahism de către Înaltpreasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, pe atunci Mitropolit al Olteniei. A fost luat sub mantie de Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului. Toată viaţa a fost un rugător către Dumnezeu, atât acasă, cât şi la slujbele Bisericii, la care participa cu multă evlavie. Ca monah la prima ctitorie a Sfântului Nicodim de la Tismana s-a rugat mult pentru familie, rude, consăteni, cunoscuţi, atât vii, cât şi răposaţi.

Trupul neînsufleţit a fost depus în biserica Mănăstirii Vodiţa, duminică, 30 iulie, după Sfânta Liturghie. Tot aici a fost săvârşită şi slujba de înmormântare, luni, 31 iulie, începând cu ora 10.00.

Bunul Dumnezeu să-l odihnească şi cu drepţii să-l numere întru Împărăţia Sa!