Monitorul Oficial, 190 de ani de la prima apariție

Data: 15 Martie 2022

Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) găzduiește şi expoziția foto-documentară „190 de ani de la prima apariție a Monitorului Oficial”, realizată de Editura Monitorul Oficial, cu sprijinul Arhivelor Naţionale ale României şi Agerpres. Expoziția este realizată cu ocazia sărbătoririi a 190 de ani de existență a Monitorului Oficial, publicaţie oficială a statului român, al cărei prim număr a apărut în anul 1832. 

Monitorul Oficial reprezintă un caz singular în presa românească, având o apariție neîntreruptă. A devenit, încă de la înfiinţare, un adevărat reper al principalelor evenimente istorice, politice şi culturale care au dus la apariţia şi evoluţia României moderne. Prin intermediul expoziției, aveți ocazia să descoperiți trecutul documentar al ţării, aşa cum s-a reflectat, timp de 190 de ani, în paginile Monitorului Oficial. Acesta este completat armonios cu istoricul instituţiei, care, în afară de publicarea foii oficiale, a însemnat şi apariţia părţii neoficiale, deosebit de interesantă din perspectiva anunţurilor conţinute: dezbateri parlamentare, ştiri din străinătate, critică literară şi de teatru, dizertaţii ştiinţifice şi istorice, anunţuri judiciare, reclame la firme de lux, chiar şi anecdote.

Redactorul-șef al Monitorului Oficial, Anca Ivaşcu, consideră că această expoziție relevă publicului ­activitatea amplă pe care o are publicaţia. Expozi­ția poate fi vizitată până în data de 20 martie, de miercuri până duminică, între orele 9:00-17:00. ­Ulterior, va fi expusă la Centrul Cultural „Palatele Brân­co­venești de la Porțile Bucureștiului”. (A. D.)