Monografia unei parohii misionare
Editura Editgraph, din Buzău, tipărește în aceste zile volumul „Chiroiu-Pământeni, Chiroiu-Ungureni, Chiroiu-Satu Nou. Trei sate foarte mici din Câmpia Vlăsiei”. Cartea a apărut cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, și reprezintă rodul cercetărilor efectuate de dr. Sorin Geacu, specialist în geografie și biologie, pr. Adrian Lucian Scărlătescu, slujitor la Catedrala „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din municipiul Urziceni, și pr. Cristian Daniel Petcu, parohul din Chiroiu, județul Ialomița. La începutul secolului al XIX-lea, moșiile din zona Chiroiu au aparținut Mănăstirii Dealu, de lângă Târgoviște, apoi Mănăstirii „Sfântul Gheorghe”- Nou, din București, și erau administrate de ieromonahul Chiru, de la care localitatea și-a luat numele. Astăzi, cele trei sate alcătuiesc o parohie misionară cu doar 44 de familii.