Monografii din Maramureş şi Sătmar, lansate la Baia Mare

Un articol de: Andrei Fărcaş - 02 Aprilie 2016

La Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” din Baia Mare, în prezenţa Preasfinţitului Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a avut loc lansarea a trei volume apărute în Editura Episcopiei: Monografia-album „Chivote ale credinţei. Mănăstirile şi schiturile din Eparhia Maramureşului şi Sătmarului”, „Protopopiatul Lăpuş. Monografie-album” şi „Protopopiatul Baia Mare. Monografie album”.

La acest eveniment cultural important pentru Eparhie, au fost prezenţi alături de autorii volumelor, membri ai Permanenţei Episcopale, protopopi, preoţi de enorie din parohiile protopopiatelor Lăpuş şi Baia Mare, stareţi de mănăstiri şi monahi, cadre didactice universitare şi studenţi de la Teologia Ortodoxă băimăreană, elevi seminarişti, scriitori, oameni de cultură, ziarişti.
„Biserica, din cele mai vechi timpuri, a fost cea care a creat cultură, a promovat cultura şi a ocrotit-o”, a spus Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, sub a cărui îndrumare au apărut monografiile-album lansate. „Biserica a promovat învăţământul superior, învăţământul academic, Biserica a pus pentru prima dată, prin slujitorii ei, creionul în mână şi i-a învăţat pe oameni tainele scrisului. Biserica, în Europa, a dat lumii o bogăţie inestimabilă. În spaţiul nostru românesc, Biserica Ortodoxă a dat acestui neam frumuseţea sufletului şi identitatea culturală şi naţională, şi a luptat pentru idealurile pe care le-am avut dintotdeauna”, a mai spus ierarhul, subliniind, astfel, motivaţia care a dus la editarea acestor volume despre istoria fiecărei localităţi din cele două protopopiate şi a fiecăreia din cele 30 de mănăstiri şi 10 schituri câte sunt în Episcopia Maramureşului şi Sătmarului.

„Dacă în istorie au fost vremuri când Bisericii nu i s-a permis să iasă din spaţiul de cult şi să coboare în societate, au fost vremuri când Biserica a fost persecutată şi nu i s-a dat voie să-şi construiască infrastructura administrativă. Iată că a venit vremea de după 1989, când Biserica Ortodoxă a ieşit de unde a ferecat-o un regim totalitar şi ateu 45 de ani, închisă pe dinafară, dar deschisă pe dinăuntru, pregătind preoţi pentru satele noastre româneşti. După 1989 avem dreptul să aşezăm în pagină o istorie adevărată, de 2000 de ani”, a spus PS Iustin Sigheteanul.
De asemenea, ierarhul a arătat că „în ce priveşte spaţiul geografic în care ne găsim noi, Eparhia Maramureşului şi Sătmarului, aşa precum afirmă părintele academician Mircea Păcuraru, în <Istoria Bisericii Ortodoxe Române>, este una dintre cele mai străvechi din Transilvania. Şi pentru ca istoria să fie bine aşezată, bine documentată, convingătoare şi să rămână peste veacuri, am socotit că este momentul să edităm volumele de faţă, în care parohia este celula de bază în care sălăşluiesc şi de unde pleacă familia, preoţii, călugării. Toate valorile noastre creştine pleacă dintr-o localitate, dintr-o comunitate, după cum afirma Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române”.

De asemenea, PS Iustin Sigheteanul a amintit că Părintele Patriarh Daniel a propus editarea unei Enciclopedii a tuturor parohiilor din Patriarhia Română: „Fiind create colectivele de lucru la nivel de protopopiate şi mănăstiri, s-a reuşit adunarea tuturor datelor, iar Episcopia Maramureşului şi Sătmarului este prima eparhie din ţară care reuşeşte nu doar să le transmită, ci şi să editeze din datele adunate tomuri monumentale numite Monografii-album, pentru că sunt frumos ilustrate, în care este cuprinsă istoria trecută şi recentă a tuturor parohiilor şi a mănăstirilor”, a mai adăugat PS Iustin Sigheteanul.

Monografii pentru fiecare protopopiat

De asemenea, în câteva luni vor fi tipărite toate monografiile album programate, în cadrul Eparhiei Maramureşului şi Sătmarului. Şirul monografiilor va continua cu al celorlalte şase protopopiate şi se va încheia cu Monografia-album a Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, construcţie unicat în această parte de ţară, emblematică pentru municipiul Baia Mare, aflată în fază de construcţie.

„În acest fel, se îmbogăţeşte istoria ţinutului cu date care vor fi de mult folos cercetătorilor şi altor categorii de persoane care se ocupă de istorie, universităţii, bibliotecilor, tuturor instituţiilor de cultură din judeţ şi din ţară. Este mare nevoie ca istoria să fie cunoscută, mai ales de tineri”, a subliniat ierarhul.

Moderatorul acţiunii a fost directorul instituţiei gazdă, dr. Teodor Ardeleanu. Au mai luat cuvântul pr. dr. Vasile Augustin, vicar administrativ, pr. dr. Cristian Ştefan, consilier eparhial cultural, pr. Fabian Coroian, protopopul de Baia Mare, arhim. dr. Macarie Motogna, egumenul Mănăstirii „Sfânta Ana” Rohia, pr. dr. Florin Codrea, unul din autorii Monografiei-album a Protopopiatului Baia Mare, pr. dr. Marius Cătană, care a contribuit la partea tehnică de editare, conf. univ. dr. Mircea Fărcaş, directorul adjunct al Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu”, prof. dr. Dan Filip, directorul Liceului de Artă din Baia Mare. A fost prezent la lansare şi primarul Cătălin Cherecheş, membru în Adunarea Naţională Bisericească, care a luat cuvântul. Toţi vorbitorii au subliniat faptul că volumele lansate constituie un eveniment unic în peisajul cultural maramureşean.