Monument al eroilor, sfințit la Ernei, Târgu Mureș
În filia Ernei, Parohia Sângeru de Pădure, Protopopiatul Târgu-Mureș, a avut loc sâmbătă, 15 decembrie, sfințirea monumentului eroilor, precum și binecuvântarea unui tricolor de dimensiuni mari. Monumentul, denumit „Crucea Sfântului Ioan”, a fost edificat cu sprijinul Consiliului Județean Mureș și al comunității credincioșilor din localitatea Ernei, fiind ridicat în amintirea și spre cinstirea eroilor martiri ai neamului românesc, jertfiți pentru libertatea și demnitatea poporului. Slujba de sfințire a fost oficiată în vecinătatea bisericii cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul” din localitate, de către un sobor de preoți, în frunte cu protopopul de Târgu Mureș, Olimpiu Zăhan. La eveniment au luat parte numeroase oficialități centrale și locale, precum și un număr mare de credincioși din localitate și împrejurimi, care au purtat, cu ocazia acestei manifestări, straiele tradiționale românești. După oficierea slujbei de sfințire a monumentului și a binecuvântării tricolorului, un grup de elevi din cadrul Liceului Tehnologic „Electromureș” din municipiul Târgu-Mureș au interpretat, la Căminul cultural din localitatea Ernei, împreună cu Alexandra Togănel, colinde și cântece patriotice. (Pr. Mihai Dumitrescu)