Monument dedicat eroilor în Parohia „Sfânta Parascheva” Blăgeşti
Biserica Parohiei Blăgeşti, Protopopiatul Buhuşi, judeţul Bacău, şi-a serbat sâmbătă, 13 octombrie 2018, hramul. Slujba Vecerniei unită cu Litia a fost oficiată de arhimandritul Pimen Costea, vicar administrativ al Eparhiei Romanului şi Bacăului, delegatul Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Din soborul preoţilor a mai făcut parte părintele Vasile Cozma, protopop de Buhuşi. Vecernia a fost urmată de o slujbă de mulţumire pentru binefacerile revărsate asupra credincioşilor din satul Blăgeşti şi de slujba Parastasului pentru ctitorii bisericii. A urmat sfinţirea monumentului eroilor care au luptat în cele două războaie mondiale, ridicat în An Centenar la iniţiativa primarului comunei Blăgeşti, Laurenţiu Munteanu, şi a Consiliului Local al comunei Blăgeşti. Au participat cadre didactice şi credincioşi din toate satele comunei Blăgeşti, tot acum fiind premiate şi familiile care au împlinit jumătate de secol de împreună-vieţuire. Părintele protopop Vasile Cozma a mulţumit arhimandritului Pimen Costea pentru că a slujit în Parohia Blăgeşti şi pentru cuvântul părintesc al Înaltpreasfinţitului Ioachim pe care l-a transmis cu acest prilej. De asemenea, protopopul Protopopiatului Buhuşi a felicitat oficialităţile locale pentru ridicarea monumentului, care va aminti peste timp generaţiilor viitoare de sacrificiul, dăruirea şi patriotismul celor care au luptat pentru libertatea poporului român şi pentru apărarea credinţei străbune.