Monument în memoria lui Nicolae Titulescu, la Brașov

Un articol de: Adrian Ursu - 03 Septembrie 2018

În cimitirul din curtea Bisericii „Sfântul Nicolae” din Brașov, a fost dezvelit sâmbătă, 1 septembrie, un monument ridicat în memoria diplomatului Nicolae Titulescu. Evenimentul a avut loc cu prilejul obținerii denumirii onorifice „Nicolae Titulescu” pentru Inspectoratul de Jandarmi Județean Brașov și s-a înscris în calendarul activităților organizate de Inspectorat pentru aniversarea Anului Centenar al Marii Uniri și marchează și cei 125 de ani de la înființarea Jandarmeriei Rurale în România.

În cadrul festivității a fost intonat Imnul Național și a fost săvârșit un serviciu religios de către soborul de preoți condus de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului. Ierarhul a rostit un cuvânt de binecuvântare și a evocat personalitatea lui Nicolae Titulescu. Cu acest prilej au fost susținute cuvântări ale celor prezenți și au fost depuse coroane de flori la mormântul lui Nicolae Titulescu.