Monument la Zoreni, Bistriţa Năsăud

Un articol de: Grigore Sâmboan - 26 Mai 2016

Eroii din localitatea Zoreni, comuna Sânmihaiu de Câmpie, judeţul Bistriţa Năsăud, căzuţi la datorie în cele două Războaie Mondiale au fost comemoraţi în cadrul unui eveniment la care a participat şi Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, alături de oficialități judeţene şi locale, preoți, militari, istorici, membri ai Uniunii Scriitorilor din România, invitaţi. Cu acest prilej s-a desfăşurat o ceremonie militară şi religioasă, în cadrul căreia a fost dezvelit Monumentul Ţăranului Român şi plăcile comemorative cu numele eroilor satului. Monumentul a fost realizat de sculptorul Alexandru Gavrilaș.

În încheiere, ierarhul a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, iar oficialităţile şi invitaţii au făcut mai multe alocuţiuni în care au fost amintite greutățile prin care au trecut țăranii român de-a lungul timpurilor, totodată păstrând curățenia spirituală și morală. La final s-a depus o coroană de flori din partea autorităţilor publice locale, judeţene şi a garnizoanei Bistriţa, iar garda de onoare, formată din militari ai Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan” a defilat pe muzica militară a garnizoanei Bistriţa.