Morile de apă din Caraș, bijuterii ale arhitecturii populare
O asociație bănățeană vrea să transforme Rudăria, așa cum este cunoscută comuna Eftimie Murgu din județul Caraş-Severin, care încă păstrează 22 de mori vechi de apă, într-o destinaţie turistică mult mai atractivă decât este acum.
„Rudăria este o adevărată bijuterie a arhitecturii populare ţărăneşti, însă nu este pusă în valoare aşa cum trebuie. Astăzi, turiştii vizitează doar şase-şapte dintre cele 22 de mori pentru că nu ştiu cum să ajungă la celelalte. Stau o oră-două, după care urcă în maşini şi pleacă. Noi ne propunem să introducem toate cele 22 de mori în circuit, să oferim posibilitatea turiştilor să le viziteze pe toate, să facă drumeţii pe jos sau cu bicicleta, să descopere satul şi oamenii, să cumpere produsele locului şi să aibă toate motivele să rămână peste noapte la pensiunile din sat”, a declarat preşedintele Asociaţiei „Acasă în Banat”, Radu Trifan, într-o conferinţă de presă pe tema demersului de valorificare a patrimoniului mulinologic din județ, prin proiectul „Hai la Rudăria!”
Proiectul își propune, cu sprijinul financiar al unei fundaţii, efectuarea de reparaţii la morile de apă, amenajarea unui traseu care să includă morile mai puţin cunoscute şi dezvoltarea zonei prin crearea brandului „produs la Rudăria” şi prin comercializarea făinii măcinate aici.
Asociaţia a identificat 243 de mori în spaţiul cărăşean, dintre care 82 sunt folosite, 47 sunt oprite, de cele mai multe ori din cauza lipsei apei, şi 114 sunt nefuncţionale. Cele mai multe se află în zona Cornereva - 32, cele mai valoroase din punctul de vedere al arhitecturii, la Topleţ, iar printre cele mai vechi sunt cele de la Şopotu Nou şi Şopotu Vechi, care au în jur de 200 de ani vechime. (C. Z.)