Multe şcoli din Ungaria trec în grija Bisericii
Pe fondul crizei financiare care afectează puternic Ungaria, aproape 80 de şcoli publice (primare, secundare, colegii sau şcoli de arte şi meserii) au trecut din administrarea autorităţilor locale în grija unor instituţii religioase aparţinând în special Bisericii Catolice, notează Agenţia France Presse. "Unele administraţii locale, ca în cazul primăriei unui sector din Budapesta, susţin că nu criza a fost cea care a obligat la luarea acestei măsuri, ci grija pentru un învăţământ de calitate", notează AFP.